Despre oameni si sentimente

Sunt 2 tipuri de oameni în lume... Cei care nu dau doi bani pe sentimente, își bat joc de ele și de oamenii implicați, și ceilalți... Cei care pun totul în sentimente, în cuvinte... Nu există cale de mijloc, e una sau alta. Dacă ești din a doua categorie, știi cu ce "se mănâncă" aceste lucruri...

Îmi pare rău că sunt un distrugător de chef, de stare... Mai ales că devin o pacoste, sunt o otravă tocmai pentru persoana ce înseamnă cel mai mult pentru mine... E frustrant (puțin spus frustrant) să simți cum persoana care reprezintă totul pentru existența ta se distanțează de tine... Nu știu, mă pierd urât în toate... E groaznic când știi că ai întâlnit dragostea vieții și simți că paradisul se destramă ușor în fața ochilor tăi, fără a putea face ceva... Și mă simt aiurea pentru că EA mă cunoaște atât de bine (poate mai bine decât mă cunosc eu însumi), altfel poate că mă lăsa ușor când deveneam o pacoste pentru noi, nu să se chinuie atât de mult și să se consume...

Îmi pasă de ea mai mult decât de orice altceva, și vreau să o știu fericită, chiar dacă ecuația nu mă include și pe mine... Dureros de trist... Dar aș vrea să îmi dea cu "eject" când va simți asta, pentru că așa trebuie... Eu nu o voi putea lăsa vreodată, o ador... Ea nu m-ar lăsa pentru că ar crede că pot face multe tâmpenii (nu este așa, am promis că voi fi lângă ea o viață, nu pot încălca această promisiune...). M-a schimbat atât de mult în bine, de la fizic și până la caracter, și toți îmi spun că sunt mult mai fericit de când sunt cu ea, iar poate că unei despărțiri nu i-aș putea face față, întrucât oriunde mi-aș întoarce capul o văd pe ea... Pur și simplu. Sunt multe lucruri pe care încă nu le-am făcut împreună, altele pe care le-am făcut deja, și de care îmi voi aminti mereu ca părți din cea mai frumoasă perioadă a vieții mele...
Sunt momente în ultima vreme (mai mereu de fapt) când prețuiesc fiecare sărut de la ea ca și cum ar fi ultimul... Am sentimentul că se va întâmpla ceva și nu îmi va mai vorbi niciodată, chiar dacă știu că nu e genul, dar pur și simplu îi apreciez fiecare îmbrățișare, fiecare zâmbet pe care mi-l aruncă, fiecare gest tandru ca și cum ar fi ultimul... Pur și simplu o prețuiesc de fiecare dată când o văd, chiar dacă uneori nu știu să îi arăt asta...

De 3 luni, de când o cunosc, a însemnat pe rând, ceva, apoi mult, culminând la puțin timp cu totul, centrul Universului meu, cel mai întemeiat motiv pentru care mă trezesc dimineața și pentru care respir...

Ea, doar ea...

O iubesc. Iubesc ceea ce suntem, ce am fost și ce încercăm să fim. Aș putea spune clișeic că în fiecare zi mă îndragostesc de ea, sau că în fiecare zi o iubesc tot mai mult, dar nu se poate, pentru că deja nivelul maxim a fost atins și nu se poate mai mult de atât. Dar pur și simplu o iubesc. Felul ei de a fi, naturalețea în gesturi, frumusețea ei pe care din păcate o trece mult prea ușor cu vederea, zâmbetul ei, ce ar putea muta munții din loc și ar face și cel mai mare iceberg să se topească, inteligența cu care știe totul înainte ca eu să spun ceva, maniera de a gândi la fel (și ha, se spune că nu există telepatie sau suflete-pereche), telefoanele și mesajele, ce ar acoperi kilometri de cuvinte și sentimente, sau tachinările dintre noi, mereu atât de infantile față de cei din jur, dar nu și pentru noi, care fac parte din Universul nostru, înțeles numai și numai de noi.

O iubesc. Nu am nevoie de ani ca să știu asta sau să o spun, o știu, o simt, o spun tare și răspicat, dar și foarte des, ca să nu uite că cineva o iubește cu adevărat și ar face orice pentru ea, iar asta nu pentru că i-aș fi dator, ci pentru că pur și simplu ea este Universul meu, tot ceea ce conteaza. Pur și simplu o iubesc.

O iubesc. Felul în care încearcă să îmi poarte de grijă și culmea, chiar reușește de minunte, salvându-mă o dată, iar de atunci fiind alături de mine, ghidându-mi fiecare pas cu mare atenție pentru a nu călca din nou greșit, devenind din cea mai bună prietenă o iubită perfectă dar și îngerul meu păzitor, de care nu pot ascunde nimic. Întotdeauna va ști fără să spun ceva, ce lucruri au mers prost și ce manieră de a le rezolva putem pune în aplicare. Pur și simplu o iubesc.

O iubesc. De fapt nu... Gândindu-mă mai bine, o ador, este cea mai minunată persoană, una pe care nu aș vrea să o las să plece niciodată din viața mea... Nu mi-aș ierta-o niciodată dacă aș pierde o asemenea ființă mirifică, fiind ceva de neînlocuit, și probabil că nu aș vrea să continui viața fără ea. Pur și simplu O IUBESC...

Persoanele din viața ta

Nu lăsa niciodată să plece o persoană din viața ta. Fie prieten, fie iubit sau un simplu amic, îi vei simți din plin lipsa. Cu toții am pierdut pe cineva, fie un prieten care s-a îndepărtat, sau chiar cineva pe care l-am iubit și ori a ales să dispară total din viața noastră, ori a rămas prin preajmă în calitate de prieten. Însă și cea din urmă situație tot pierdere se numește, o pierdere a sufletului nostru, a sentimentelor de la un moment dat. 
De partea opusă, poate că soarta s-a răzbunat pe noi pentru anumite greșeli din trecut și de aceea ne-a pus ca și judecători, ne-a încredințat puterea de a alege, ca să vedem cât de greu este... Și nu cred că suntem mulți care am ales bine, întrucât mereu avem momente de tristețe, frustrări interioare și ieșiri pe care nu le putem controla, alegem greșit, ne pare rău, dar nu mai putem schimba nimic... Oare câte persoane care au ținut la tine sincer au fost alungate chiar de persoana ta? De câte ori nu ne-am bătut joc de niște sentimente, alegând să rămânem doar prieteni cu cei care aveau niște intenții curate cu noi? Asta înseamnă să alungi o persoană din viața ta. Ei nu te vor răni înapoi, pentru că țin la tine indiferent de ceea ce ai face, dar nu vor avea altă alegere decât să te părăsească definitiv...

Și mereu vor apărea întrebările de genul "cum ar fi fost dacă?". Ei bine, nu vom ști asta niciodată, pentru că avem multe alegeri de făcut, iar fiecare ne influențează. Poți avea sentimente pentru X dar alegi să fii cu Y, iar apoi nu va merge, te vei simți prost, știai de la început că trebuia să fii cu X însă ea avea prieten, iar Z nu era o variantă prea accesibilă pentru tine... Exact. Viața este matematică, fiecare dintre noi calculează șansele când se implică într-o relație, chiar dacă putem greși enorm. Nu toți suntem făcuți să fim matematicieni, acest lucru este clar. În schimb, matematica vieții s-ar explica printr-o formulă extrem de simplă, pe înțelesul tuturor:

De aceea, dacă acum ai o viață mizerabilă, înseamnă că sigur ai ales foarte greșit. Dacă ești melancolic, trist uneori, îți lipsește cineva, chiar și fără să recunoști. Dar în schimb dacă ai remușcări uneori, noaptea nu ai somn sau nici nu vrei să dormi, înseamnă că ai rănit pe cineva, ai alungat-o din viața ta deși nu trebuia. Dar nu ai ce să faci, viața nu îți dă mereu a doua șansă.

Să renunți sau să lupți

Sunt un om plin de dileme... Încă mai am aceste lucruri, aceste întrebări, deși în ultimul timp am ajuns să cred că nu a mai rămas nimic din mine, din sufletul meu, distrugând totul, în frunte cu sănătatea, fără măcar să îmi pese. Poate din cauza lor nu reușesc de mai bine de o lună să dorm ca un om normal... în fiecare secundă creierul trebuie să preia fiecare informație, să o întoarcă pe toate părțile, să calculeze riscurile și metodele de evadare, și asta pret de câteva secunde, timp în care psihicul tău ajunge distrus, total nedumerit, dar departe de oboseală, pentru că nu îl poți stopa decât atunci când totul se rezolvă. Iar daca nu, atunci, surpriză, nu mai dormi.

Mă tot gândeam zilele acestea... Oare se merită să mai pui suflet în ceva în aceste vremuri atât de tulburi? Tu te consumi pentru cineva, pentru un sentiment curat, iar aceea/acela vine, îți întoarce toată lumea pe dos, apoi pleacă, lăsând însă acea mizerie pe care cu greu o cureți. Iar când te refaci, după un timp, trebuie să apară altcineva în viața ta pentru a face același lucru... Toate au o limită, nimic nu este infinit, iar din păcate, acest lucru se aplică și sentimentelor. Pierzi din ele prin fiecare relație sinceră de care ții, pe care încerci să o faci să meargă și se termină urât, astfel încât atingi un prag când practic nu mai ai ce face decât să dai înapoi iar și iar, pentru că știi că un șoc nou te-ar dărâma complet, pur și simplu nu ai mai face față și ai claca complet... Nu vreau să îmi imaginez ce s-ar întâmpla atunci...

Oare ce trebuie să faci, cum să procedezi? Să îmi spună cineva mai deștept, poate că eu sunt prost sau bătut în cap... să îmi răspundă printr-un comentariu aici, pe facebook sau în privat, să îmi trimită un mesaj pe telefon dacă are numărul meu, dar să îmi spună, ce este de făcut... SĂ RENUNȚI LA O PERSOANĂ, SĂ TRĂIEȘTI CU ACEST SENTIMENT, SĂ DEPĂȘEȘTI STADIUL, DAR SĂ NU ÎȚI PIERZI TOTAL SUFLETUL, SAU SĂ LUPȚI ȘI SĂ TE DISTRUGI, SĂ TE CONSUMI COMPLET?

Oare în ziua de azi, mai are rost să crezi în ceva, sau în cineva prea mult? Nu cred... Majoritatea oamenilor te dezamăgesc mai devreme sau mai târziu, aici depinde de tine cum accepți șocul... Dacă te așteptai la el, îl poți suporta ușor și în câteva zile poți fi la loc pe picioare, ca nou. Dacă în schimb ai avut atât de mare încredere în persoana sau persoanele în cauză, și primești niște vești, acele surprize nedorite, tocmai când simțeai că ești cel mai fericit, cel mai sus în aer, mai presus de nori, ei bine, acestea te vor coborî atât de jos, încât garantez că nu te vei opri la suprafața solului, vei avansa în neant și nu te vei opri... Poate îți vei aminti calea de întoarcere, poate te vei pierde în neant și cineva te va găsi și te va salva când te aștepți mai puțin, aceasta este partea a doua, un alt scenariu care diferă de la individ la individ... Oricum, este trist cum unii își bat joc de sentimente fără să le pese de persoanele pe care le distrug voit, cu rațiune, dar fără pic de milă...

La fel de bine, nici nu știu dacă mă voi lăsa vreodată de țigări. Sau dacă mai vreau acest lucru și îl consider prioritar... Mă întâlnisem azi cu o prietenă, și mă întrebase dacă mai fumez, și asta chiar în timp ce mă pregăteam să scot pachetul de Marlboro pe masă. Cum răspunsul nu își mai avea rostul, am spus "-Da, iarbă!". Și nu este de râs, credeam serios că voi ajunge acolo, tot făcusem tranziții de la LM Forward la Marlboro Light, iar acum Light si Roșu, dar în ritmul acesta în scurt timp cred că voi ajunge dealer de droguri. Cu țigările este o poveste mai veche, mă apucasem după o despărțire de cineva drag în preajma Crăciunului, destul de greu de suportat, mai ales în acea perioadă, renunțasem la ele după un scurt timp, pentru ca apoi alte lucruri să mă facă să le reiau pe la jumătatea lunii iunie, și de această dată în forță. O stare bună nu am mai avut de luni, dar deja mă întreb dacă mai vreau să le las, au ajuns o obișnuință, un hobby, o pierdere de vreme, bani și sănătate, dar suportabilă. Nu știu pe unde voi ajunge, sau unde voi fi peste câteva luni, dar cred că nu foarte departe...

Intrigi de culise

Urăsc oamenii care îi judecă pe alții... Cred că sunt printre acele "specimene" pe care mi-aș dori să le văd dispărute, sau cel puțin în lagăre de concentrare. 
Nu pot înțelege ce minte au aceștia, ce orizonturi restrânse, mai înguste decât însuși mintea lor ce nu pot răzbate peste momentele din prezentul apropiat, și nimic mai mult.

Poate că fiecare ne-am găsit cel puțin o dată la polul opus, adică am fost judecătorii și jurații, însă bănuiesc că majoritatea am depășit acel stadiu îngust din trecut, când nu puteam să înțelegem pe cineva și să începem să îl judecăm. Dar, dupa cum am spus, mulți am depășit acel stadiu. Dar nu toți...

De câte ori am spart câte un tipar, a trebuie să fiu musai judecat de către alții... Noroc că nu am dat doi bani pe părerea lor. De câte ori am făcut câte o tâmpenie, trebuia să mi se scoată ochii de către persoane cărora nu le păsa câtuși de puțin, dar trebuiau ei să o facă pe interesanții... Noroc că nu mi-a păsat niciodata, și încă nu îmi pasă.

Făcând aluzie la poza de mai sus, când m-am apucat de fumat, prin ianuarie, a trebuie să fiu criticat de multă lume, că nu este sănătos, că voi "crăpa" mai repede, că de ce, că eram exemplu pentru mulți (pe ultima am aflat-o și eu târziu, dar no, acum nu mai contează), etc, etc, încât îmi ieșeau pe ochi aceste critici, chiar daca nu aveau vreo importanță în fața mea, venind din partea lor. Când m-am reapucat, în iunie, din nou, aceleași lucruri... Foarte fain, trăiți în lumea voastră perfectă și lăsați-mă pe mine cu viciile mele.

Când mi-am evitat mulți prieteni pentru că nu eram în apele mele, din nou  a trebuit să se ridice anumite critici, în frunte cu eternul "Nu mai fii trist!", etc, etc, nu că ar fi fost treaba lor... Dacă erau așa cum se prezentau, și anume prieteni, mă lăsau în pace, cum le-am cerut, nu îmi cereau socoteală.

Iar acum, no, culmea ironiei... Am stat și am analizat aceste lucruri, am atacat acei oameni prin povestirea de față. Prin urmare, ce am făcut eu prin această postare, dacă nu să îi judec, să mă cobor la nivelul lor și să fac același lucru prin această postare?

Filosofie sau poți să pleci

Sunt un tip foarte narcisist si egocentric în zilele mele bune... Am făcut totul de aici să fie despre mine, fără doar și poate. Chiar și acum, când vreau să spun că am scris destul despre persoana mea și mă voi referi la altceva, sau pur și simplu vreau să mă scuz, tot ajung să vorbesc despre mine... Tipic.

Revenind la topicul "non-Alex", avusesem în ultimele zile multe discuții pe tema iubirii, cu persoane variate, unele pe care le cunosc bine, pe altele nu, personal sau nu, dar pe care îi consider mai mult sau mai puțin prieteni. Și bineînțeles că s-au schimbat foarte multe impresii, tema iubirii meritând încadrata pe deplin, alături de cea a filosofiei, a politicii și a religiei, drept teme pe care le poți aborda cu zecile de ore și tot să nu ajungi la un consens, fiind infinite prin motive pro și contro, de ambele părți. O adevărată bătaie de cap, ce să mai... 

Astăzi reușisem să am o discuție și cu prietenul meu cel mai bun, un tip cu un caracter sobru-meditativ, un filosof autentic în ochii mei, și ajunsesem, după discuții și discuții interminabile despre ce făcusem în ultimele luni, și la acest subiect delicat... Nu atât discuția în sine, cât tema, dar și câteva argumente m-au pus serios pe gânduri cu privire la unele lucruri...

În primul rând, de câte ori ai iubit cu adevărat? Și nu mă refer la obsesii, crush-uri sau doar pasiuni pentru cineva, ori acea atracție fizică superficială ( după cum spunea o prietenă bună, "trupul te atrage, dar mintea te face să rămâi sau nu" ). Prin urmare, dacă tragi o linie, de câte ori ai iubit cu adevărat? De câte ori te-ai pus ( sau mai bine spus, te-ai pus vreodată ) pe planul secund când venea vorba de ceva? De câte ori ai fost dispus să te sacrifici fără niciun regret pentru o anumită persoană, fie că a fost să fie lângă tine, sau soarta te-a îndepărtat și mai mult fizic, dar te-a apropiat și mai mult psihic? Ai avut vreo depresie în urma unei astfel de iubiri? Câte luni întregi ți-a luat să te refaci după aceste pierderi masive de sentimente? Câte lacrimi ai vârsat după aceasta? Sunt niște întrebări pe care ți le poți pune adesea, să vezi cât de mult "ai trăit" cu adevărat sau din contră, dacă se merită să fii trist după o persoană care a dat sens vieții tale și apoi a plecat, cu tot cu ea...

Nu în ultimul rând, este normal ca după aceea să nu te mai îndrăgostești, sau cel puțin să îți închizi inima, exact cum închizi calculatorul atunci când mergi să dormi, spre exemplu. Nu spun că este ceva sănătos, poți pierde multe, poate chiar persoane ce te meritau și care te puteau face fericit, persoane ce credeau în tine când nici tu nu mai făceai asta... Poți pierde prieteni, poți răni oameni, și vei vedea că nu rezolvi nimic, oferi doar un repaus sufletului pentru a-și cicatriza rănile, dar tot va fi sensibil, iar la fiecare înțepătură sau sentiment totul se poate deschide, poți pierde totul într-o clipă, cum nu ai crede... Din păcate, așa este viața, nu ai ce face... Când îți rupi un picior sau o mână, chiar dacă nu pe moment, dar în timp vei vedea că este mai sensibil/ă, și orice șoc puternic îți poate întoarce toată durerea, întreită... 

Pe această tema, Tudor Chirilă avea un citat care mă marcase la un moment dat... "Cred că inima mea este închisă pentru renovare. Nu mai încercați. Lucrătorii se mișcă greu, românește. Fură la materiale, sunt leneși. Nu știu cât va dura..."

În fine, am încercat să nu îl fac despre mine, nu știu cât am reușit. Asta rămâne la aprecierea voastră... Încercând să schimb aerul, imaginea următoare se adresează tuturor care are o zi proastă... :)

Despre zombie și melci

Este o ceață pe care ai putea să o tai cu cuțitul... Peste tot doar nuanțe de nonculori, un gri persistent care te face să te simți ca într-un film vechi pe care îl urmăreai mai demult... Prin acest tablou destul de morbid apare prima persoană ce merită menționată, pentru că până la urmă este și singura din peisaj, deci nu e deloc greu de remarcat...un... zombie! Da, exact, ai auzit bine. Un zombie, o ființă ce face lucrurile inconștient, fără să le mai dea atenție sau fără să se mai concentreze pe ceva anume... O ființă fără rațiune. Sau cel puțin în aparență. Motivele pentru care a ajuns așa sunt ale lui, are tot dreptul să facă asta dacă prin această manieră atinge autodistrugerea mult-dorită. Trebuie apreciat efortul, nu e ușor să ajungi în această stare, sau să îl induci și să îl aplici prin diferite chestii... 

Nu mă înțelege greșit, este greu să ajungi acolo, foarte greu... Dar ce este și mai greu decât să ajungi acolo, dacă nu chiar aproape imposibil, este să ieși din asta... Pentru a ajunge până la acea extremă, nu este nevoie decât de câteva lucruri ce să îți strice starea, să mai vină altele, apoi lucruri din trecut să îți apară în față și să te lovească bine de tot, ca și cum ar vrea să te trezească din visare, când de fapt nu fac decât să te ducă în lumea interesantă a nonculorilor, ce nu merită încercată, serios. Nu e nimic plăcut de văzut, recomand Disneyland. Revenind la rețeta magică, după câteva lucruri mai greu de digerat, se adaugă câteva lingurițe de durere, si un praf de remușcare pentru aromă. Apoi merge servită cu multe nopți fără somn, cafea și mai ales țigări dubioase și amare despre care poți jura că ar fi iarbă, toate cele amintite mai sus inducând o stare foarte neclară cu privire la starea de spirit, o buimăceală totală cu privire la ce zi este, ce faci, ce este etic sau nivelul de implicare/cât de mult îți pasă, fiind ceva ce se repetă mereu din cauza continuității zilelor și nopților, dar cel puțin sentimentele sunt diminuate considerabil, deci e mai ușor de suportat. 

Singurul avantaj pe care îl are statutul de zombie.

Pleacă din capul meu...

 Este al naibii de greu să îţi încalci principiile. Ai o senzaţie foarte neplăcută, şi parcă se distruge zidul invizibil al stabilităţii din jurul tău... De multe subpuncte din Crezul meu am trecut la începutul acestui an, când eram doar o umbră a ceea ce fusesem cândva. Şi totuşi una parcă a rămas în picioare de fiecare dată, când am încercat să nu rănesc pe nimeni, spunând că nu ne cunoaştem îndeajuns de bine pentru a forma o relaţie. Dacă acest lucru a ţinut sau nu este partea a doua, dar în fine...

 Ceea ce a ajuns frustrant este că de la un timp am picat în propria capcană, sau mai degrabă am călcat şi cea mai plauzibilă teorie de până acum... Adică nici eu nu îmi explic prea bine acest lucru, este un sentiment nou ce mă depăşeşte la toate capitolele... Deşi nu o cunosc bine, am un respect si o emoţie puternică pentru ea, până acum din simplul ei fel de a fi, de a se exprima şi a reacţiona în orice circumstanţă, şi încă ar mai fi multe de spus aici...

 Şi acum unde apare problema? Sunt mai multe...una neînsemnată ar fi că poate nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor, dar aceasta nu este nimic pe lângă altele, cum ar fi o relaţie de la distanţă, poate percepţia de a nu fi acceptat, o despărţire, lucruri ce se contrazic cu altă cauză în care credeam cu tărie, aceea de a spune mereu ceea ce simţi... 

Din păcate, nu iese mereu cum vrem noi...

Gânduri negre

Tu le ai. Eu le am. Cred că toţi le avem, mai devreme sau mai târziu, într-un anumit punct al vieţii noastre. Depinde de noi dacă învăţăm să convieţuim cu ele sau să luptăm contra lor, pentru ca într-un final să ne distrugă... Originea lor poate varia extrem de mult, de la mici probleme sentimentale şi până la deznădejdea cea mai de jos, poate cea mai cumplită stare care îi este dată unei persoane să o simtă, pe care o atingi în urma unei deziluzii sentimentale, probleme de familie ori mai multe evenimente nefericite coroborate. Şi bineînţeles că buna ta "prietenă", starea neagră, cea de deznădejde, stă imediat să te "consoleze" cum numai ea ştie...Este într-adevăr trist când se ajunge acolo, dar noi nu suntem altceva decât oameni, sentimentele nu ni le putem controla, ele pleacă de la noi către infinit şi vin cu aceeaşi intensitate, nu avem nici cel mai mic mijloc de a ne opune lor. Astfel încât atunci când suntem expuşi, iar mai presus de toate, şi cu garda jos, lovitura este cu atât mai cruntă, ne loveşte în plin, ne lasă ameţiţi, inconştienţi, dezorientaţi, fără vreo şansă de revenire, şi, mai mult de atât, otrăviţi cu aceste gânduri sumbre, ce merg destul de mult în abis, cu cât loviturile au fost mai dure.Iar problema nu este de ceea ce a fost sau de ce există în prezent, ci de cât de greu ne revenim din aceste lucruri, câte luni sau chiar ani trec până să ne refacem, pentru a fi loviţi iar şi iar, de aceleaşi lucruri, aceleaşi persoane sau evenimente, într-un ciclu infinit de durere ce atrage o energie sumbră...

Nu regreta nimic

Pe cât de greu ar părea, pe atât de simplu este de fapt. De ce? Este de ajuns să te gândeşti la cât de fericit eşti acum, ai fost în trecutul apropiat sau vei fi în curând, şi să ştii că fără anumite decizii, unele poate greşite sau dureroase din trecut, nu ai fi ajuns aici. Are o anumită logică până la urmă, nu? 

Eu cel puţin acum cred că sunt fericit din toate punctele de vedere şi pot afirma sus şi tare că sunt un om fără regrete. Merg înainte condus numai de pasiune, de inimă, de întâmplări norocoase aduse de optimismul meu, reuşind să fiu împlinit după o aşteptare destul de lungă. Noi piese, acum lucrate în echipă? DA. Crezi că ea este aleasa? Cu siguranţă, mai ales atunci când ştii că nu poţi sta prea mult fără prezenţa ei, care te reîncarcă, îţi oferă toată fericirea din lume, cea mai sinceră şi mai dezinteresată, şi culmea, toate doar cu un zâmbet, dar unul din inimă. Exact, nu este nicio şmecherie, acesta este secretul. Iar îţi cumperi chitări cu bani câştigaţi din pariuri, după o investiţie riscantă, însă câştigată cu soarta? Da. Tot ceea ce trebuie să faci este să crezi. Să crezi că totul va fi bine chiar şi atunci când crezi că toţi, inclusiv Dumnezeu te-a uitat, să crezi în şansă când toate drumurile ţi se par închise şi inabordabile, să îţi păstrezi zămbetul pe buze mereu, cu condiţia să fie unul sincer şi venit din inimă, nu fals, să ai acelaşi optimism şi voioşie mereu, chiar şi atunci când nu ai niciun motiv de a zâmbi. Toţi am avut, avem şi vom avea suficiente evenimente în viaţă care ne vor pune la pământ, şi, mai presus de toate, vor încerca să ne îngroape de tot.

De abia atunci ne vor fi testate capacităţile noastre de apărare, moralul, cât şi prietenii, cei adevăraţi care ne vor fi aproape şi vor încerca să ne ajute, de cei falşi. Poate că acum eşti trist şi nu ai niciun motiv pentru a zâmbi... Este greu, toţi am trecut prin asta. Sfaturile sunt de prisos, tot ce vei dori o să faci, adică cel mai probabil să rămâi în cochilie, la adăpost. Trebuie să nu uiţi că în viaţă încă ai suficiente motive de a fi fericit, micile bucurii pe care trebuie să le savurezi din plin:

- victoria echipei tale preferate de fotbal;

- o reîntâlnire cu vechii tăi prieteni sau colegi;

- o sticlă de Cola, popcorn şi un film bun;

- muzica preferată, o piesă sau un clip nou de la artiştii tăi preferaţi;

-  mişcarea, fotbalul sau alergatul, indiferent, orice te binedispune sau te face să uiţi.

Cu toţii avem de suferit în această viaţă, dar trebuie să nu uităm că mai devreme sau mai târziu, nu vom fi uitaţi, iar toate faptele, deciziile bune sau mai puţin bune, ne-au adus aici, unde suntem astăzi, fericiţi pentru noi cât şi un "focar" de veselie pentru cei din jur, mai ales când au nevoie...

Urmează-ţi inima

  Este linişte. Nimeni în cameră, nicio mişcare. Şi totuşi o voce persistă. Tânărul avea mai timp până să o înţeleagă, să nu i se opună, să nu încerce să o stopeze sau să o stăpânească, ci să încerce să o îmbine cu raţiunea, deşi cea din urmă se făcea cu greu simţită. A auzit-o prima oară când era mic, atunci când îi spunea sa nu îşi mintă apropiaţii, prietenii şi familia. Dacă nu reuşeşte să fie mereu sincer cu familia, cel putin se poate lăuda că prietenii nu îi minte, spunându-le adevărul de fiecare dată. 

Acea voce i-a spus că pasiunea lui avea să se extindă, iar el nu s-a opus ei. Contrar tuturor circumstanţelor, s-a apucat de muzică şi a început să deprindă din tainele acestei arte uimitoare. Tot muzica l-a ajutat mai târziu, când dragostea îl pusese la pământ şi nu mai avea niciun chef de viaţă.

Tot vocea aceea i-a spus să îşi URMEZE INIMA de fiecare dată, să facă ceea ce simte, ceea îl face fericit, şi nu va avea regrete. Acea voce, inima lui, i-a spus că ea este fata potrivită, că este unică, perfectă pentru el, iar restul nu mai conta... Inima i-a spus că trebuie să o vadă, să ajungă la ea sub orice formă, să facă un drum necunoscut într-un oraş nou şi foarte mare, fără vreo certitudine, doar pe încredere. Şi nu regretă nimic, fiind cea mai frumoasă zi...

Astăzi, el face doar ce îi dictează inima, ascultă de ea, este sincer cu toţi din jurul său, îşi exteriorizează sentimentele, dar mai presus de orice, spune ceea ce simte. Şi este uşor, nu, când îţi accepţi capriciile inimii şi faci ceea ce simţi.

Când iubeşti?

 Nu sunt o persoană ce se ataşează uşor de cineva, doar că uneori viaţa vrea să ne arate ca există un început pentru toate...Oare când ajungi să ştii că iubeşti pe cineva cu adevărat? Când nu poţi respira fără cea care te-a făcut să uiţi complet de tine? Când nu poţi fi fericit măcar 3 secunde în absenţa ei? Sau când te simţi incomplet, gol prin interior fără ea? Nici nu aveam habar că aveam să fiu atât de zdruncinat de un lucru petrecut duminică, în aparenţă ceva pentru care nu se merita insistat în prealabil, cel puţin până să cunosc această persoană cu adevărat...Şi totusi a fost ceva, s-a întâmplat ceva magic ce avea să mă marcheze... Cred că doi oameni ajung să se simtă potriviţi la momentul potrivit, fie că acesta vine într-o oră sau zile bune, iar limbajul trupului se comportă diferit, practic lucrează singur, receptează semnale pe care mintea amorţită le scapă, doar inima având un rol definitoriu... Cu ce începe? Probabil e de ajuns ca mâinile să se joace pentru început, apoi să fie urmate de câteva îmbrăţişări, din ce în ce tot mai afectuoase, apoi mersul de mână, totuşi încă fără cuvinte spuse, doar simţite, iar în cele din urmă îmbrăţişările repetate, săruturile, promisiunile din priviri, coincidenţele care îi atrag pe oameni şi mai mult, în fine totul. Iar când mai vorbim şi de o despărţire de durată ce taie orice chef de viaţă, atunci poţi spune că ai găsit persoana potrivită pentru tine, ce îţi controlează întreg universul, având inima ta...

Totul trece. Sau nu.

Cred că de multe ori am spus că am depăşit o anumită stare, că nu mă voi mai întoarce niciodata la ea, că a durut destul şi este ceva de domeniul trecutului. Însă parcă niciodata nu găseşti un motiv destul de întemeiat, o ocazie să poţi afirma că acea persoană nu te merita... Şi poate că in cele din urmă, după luni şi luni, când simţi că ai trecut peste, vezi efectele acelei stări, anumite reflexe pe care le faci necondiţionat... Ajungi sa rămâi cu căştile în urechi chiar dacă nu mai ai probleme în dragoste, să ştii că muzica e singura ce nu te va dezamăgi niciodată, sau din instinct să te uiţi la toate autobuzele pe care ştii că ea le foloseşte regulat, poate reuşeşti să o mai vezi o dată, chiar dacă nu ştii ce ai avea să îi spui... 
Am ajuns la concluzia că tot ce ţi se întâmplă în viaţă, bine sau rău, te afectează mai mult decât ai crede, reuşind să te marcheze pe viaţă, fie că accepţi acest lucru, fie că nu. Sunt lucruri pe care nu le poţi şterge cu buretele, îţi rămân întipărite în suflet şi te vor ajuta în alegerile viitoare, bune sau rele...

"Un cantec despre ea"

Am scris multe de-a lungul timpului, dar cred ca nimic nu m-a facut mai fericit (atat cat s-a putut in aceasta perioada neagra) decat scrierea de piese, pe care inca mai sper ca le voi prezenta vreodata la scena deschisa alaturi de prieteni. Totul a inceput dupa ce am cunoscut-o, cand prima piesa pentru ea prindea contur, si nu aveam sa stiu ca intr-o zi aveam sa fac altele 3, pe stari destul de diferite. Daca ar fi sa ma rezum la un numar unde am ajuns cu cantecele despre ea, cred ca este undeva pe la 10, dar tot 4 imi plac cel mai mult, dintre care pe doua le consider imnuri veritabile, si intentionez sa le pastrez pur acustice, unul chiar la o singura chitara.

Frumoaso cu parul balai

Intro:

Frumoaso cu parul balai

Cate piedici propuse mai ai,

Ca sa nu fii pretuita

Cui ar trebui, sortita?

1 A fost dragoste la prima vedere,

Doar de catre mine,

Fiecare clipa era o placere

Cand simteam ca ti-e bine.

Bridge:

Insa ceva trebuia sa se intample,

Finalul fericit de la noi sa se duca!

Refren:

Mi-ai spus doar prieteni,eu spun nu se poate

Iubirea in prietenie nu se preface,

Mi-ai spus ca iubesti pe altcineva,

Eu nu te cred, tot te astept candva…

2 Desi inca vorbim din cand in cand

Suntem prea departe,

Ne spunem multe, insa nu un rand:

To doresc aproape!

Bridge:

O piedica tot ne intrepatrunde

Iubirea cea mare sa nu se intample!

Doar un vis

1 Sunt in impas,

Nu mai stiu ce sa fac,

Mi-ai lasat

Doar resturi si tac…

Pre-refren:

Te iubesc prea mult si tu stii

De aceea iti bati joc si nu vii.

Refren:

Ce traiesc acum nu-i doresc nimanui

O durere pe care nu o agati in cui

Se spune ca totul se intampla cu UN MOTIV

Insa nu e asa, mi-a ramas DOAR UN VIS!

2 Esti prima

In fata careia mi-am deschis inima,

Dar tu

Nu ai vrut prea mult…

Bridge:

Spune-mi doar un singur cuvant

Si sigur o sa te ascult

De ce esti asa?

In amintiri esti mereu vie

De ce real nu poate sa fie

Ceva?

O viata te voi astepta

1 Sa te caracterizez in cateva cuvinte nu ar fi de-ajuns

Ai atatea calitati ca mi-ar lua mult prea mult,

As putea sa vorbesc despre tine o viata

Doar de m-ai asculta, asta e tot ce conteaza.

Pre-refren:

Blonda, micuta si frumoasa

Onesta, cu ochii albastri si voioasa…

Refren:

Tu esti tot ce imi doresc,

Andreea, iti multumesc!

O viata intreaga te voi astepta

Si de nu ajunge, dincolo de ea!

2 Momentele cu tine, cel mai depret cadou

Cat mi-as dori sa ne intalnim din nou

Sa traiesc in cea mai dulce minciuna

Etern, amandoi, intr-o lume mai buna.

    

Un cantec despre ea

1 Stau in casa absent, total degeaba

Nu am nimic de facut, a revenit vacanta,

Imi amintesc de tine, mintea o ia razna

Regret ca sunt departe, si gata!

Pre-refren:

Ceva-ceva tot trebuie sa fac,

Sa uit de tine, macar pentr-un ceas.

Refren:

Las in urma tot, imi ramane chitara

Un cantec despre ea imi vine alan-dala,

Sa il pun in versuri ar fi ceva firesc

Dar n-am vreo idee catre ce nutresc.

2 Poza ei o privesc doar pentr-o fapta

Sa o mai vad, macar o data

Cu ea in fata totu-i mai greu

Ma simt la mile departare mereu.

Bridge:

Daca ti-as spune ceva

Oare ar merita?

Ai raspunde voios

Sau ai tacea vicios?

Daca ti-as spune ca da,

Ca tu esti dragostea mea

Ai tine cont de ceva

Sau iar m-ai abandona?

Un cantec despre ea...

Finalul ... sau inceputul alegerilor

Pot spune ca in sfarsit s-a terminat cu BAC-ul , si din ce cred pana acum nu am facut dezastre asa mari cum credeam :)) 
Din pacate insa , acum vine perioada alegerilor , niste fapte atat de neinsemnate in aparenta , dar atat de importante in viata noastra . Daca stai sa te uiti in trecut , realizezi ca pana acum ai facut mii de alegere , unele bune , altele mai putin , care ti-ai influentat viata ( poate ca nu decisiv , insa intr-o proportie da ) . Sunt acele momente cand te gandesti daca alegi bine , daca vrei intr-adevar sa ajungi acolo , sa faci acel lucru , sa alegi cu inima sau cu simtul ratiunii , intr-o maniera sau alta pentru a face sa iasa bine ... si totusi , ce inseamna bine ? Totul este trecator , de la fericirile efemere pana la cele ce crezi ca vor dura o vesnicie , insa totul se transforma in banalitate si plictiseala pana la urma ... 

Dar revenind la alegeri , ramane de vazut ce "capodopere" am facut la BAC si apoi o sa vad ce si unde bat ... desigur , in situatia mea sunt mii de tineri care asteapta acelasi lucru ... de urmarit .

Voi putea sa-ti spun ...

 Cand te-am vazut o data deja m-ai fermecat ,
 Eram un caz pierdut atunci cand te-ai uitat ,
 Nu puteam sa-ti vorbesc , asta ma macina ,
 Cu tine in preajma glasul imi disparea .


 Acum stau si astern pe hartie
 Toate gandurile dedicate tie 
 Poate odata voi putea sa-ti spun ...


 Tu esti totul pentru mine !
 Sentimentele-mi sunt pline !
 Ma trezesc gandindu-ma la tine
 De n-ai fi , ce s-ar alege de mine ?


 Imaginea ta ma bantuie mereu ,
 Pasii as vrea sa mi-i indrept spre cer
 Sa ma simt mai aproape de tine 
 Sa ma aflu in stanga ta maine .

Cand revii ...

 A trecut mai bine de-un an
 De cand n-am mai vorbit
 Am invatat sa cant , dar am mai si citit
 Cu lucruri marunte timpul mi-am ocupat
 Macar asa , gandul meu a zburat ...


 Cand revii in mintea mea
 Prefer sa plec , te las asa
 Alerg , fac altceva ...
 Te-am iubit atat de mult
 Cum nici eu n-as fi crezut
 De aceea-am decazut ...


 Acum nu mai esti decat un capitol incheiat
 Orice as mai spune , un alt titlu fumat
 Prefer sa raman cu capul pe umeri
 In viata sa nu mai am alte juxtapuneri .

Visator ...

 Sunt un visator ... si inca unul incurabil ! Acest lucru in descopar pe zi ce trece , din ce in ce tot mai mult ... Simt ca sunt unele sentimente in mine , atat de puternice incat nu le pot transmite prin nimic , nici prin scris , nici prin vorbe , sentimente care raman undeva adanc in sufletul meu . Tot mai des , cad in adanci "meditatii" , momente de melancolie cand gandul ma poarta undeva departe , intr-un viitor indepartat sau intr-un trecut pana atunci uitat ... Imi lipsesc atat de multe lucruri din copilarie , momente magice sau pur si simplu aerul acelor vremuri ... Mi-e dor sa ma simt din nou liber , lipsit de responsabilitati , sa ma regasesc in lucruri atat de simple , insa de un mare efect asupra mea , cum se intampla in copilarie ...
 Si totusi , imi place aceasta stare , chiar daca de fiecare data vine cu o tristete enorma , insa una placuta . Urasc uzualul si pe oamenii de acest tip , pe cei incapabili sa simta unele lucruri , sa treaca nepasatori prin viata fara sa realizeze ce e cu adevarat important ( de exemplu , persoanele de langa tine , amintirile , momentele pe care le traiesti - "Carpe Diem" , geniali romanii prin aceasta expresie care spune totul ) . Decat sa ma consider un om fericit din punct de vedere material , dar sa duc o viata banala , prefer sa ma prezint scurt : "Sunt Alex si sunt un visator ."




In incheiere , va las cu doua melodii de suflet , care calmeaza in orice circumstante si indeamna spre visare :)

Momente si momente

Mergeam acum doua zile pe strada ... nimic nou pana acum . Fusesem cu un prieten prin parc , ne tavalisem prin zapada pret de cateva ore , si in acel moment eram frant de oboseala ... Pe strada principala era o liniste deplina .... lipseau cu desavarsire zgomotele masinilor altadata omniprezente , ca si oamenii , care cred ca au preferat o locuinta calda si placuta in defavoarea unei iesiri pe afara . Desi era tarziu , trecut mult peste 18 , iar intunericul luase locul luminii . Si totusi , nu era frig . Ningea fara mila , insa prima oara dupa mult timp ningea linistit , exact cum imi imaginam in povestile pe care le citisem adesea in trecut ... Ningea uimitor , iar atunci pana si in sufletul meu domnea linistea ... Poate ca nu vi s-a intamplat , poate ca da , insa in acel moment nu puteam fi mai fericit , intrucat simteam o relatie puternica intre mine si natura ... Puteam continua acel drum la nesfarsit , nicicand nu aveam sa ma plictisesc ... Era o atmosfera foarte placuta , pe care as fi vrut sa o prelungesc la infinit , desi eram constient ca nu puteam face acest lucru ... 
Nu mi se mai intamplase de mult timp acest lucru , asa ca era cu atat mai binevenit . In astfel de momente te simti atat de aproape de tine insuti , iti auzi in sfarsit ganduri , nemaifiind nimeni langa tine care sa te bata mereu la cap cu unele chestii si sa te pierzi in idei si nu numai ...