Să renunți sau să lupți

Sunt un om plin de dileme... Încă mai am aceste lucruri, aceste întrebări, deși în ultimul timp am ajuns să cred că nu a mai rămas nimic din mine, din sufletul meu, distrugând totul, în frunte cu sănătatea, fără măcar să îmi pese. Poate din cauza lor nu reușesc de mai bine de o lună să dorm ca un om normal... în fiecare secundă creierul trebuie să preia fiecare informație, să o întoarcă pe toate părțile, să calculeze riscurile și metodele de evadare, și asta pret de câteva secunde, timp în care psihicul tău ajunge distrus, total nedumerit, dar departe de oboseală, pentru că nu îl poți stopa decât atunci când totul se rezolvă. Iar daca nu, atunci, surpriză, nu mai dormi.

Mă tot gândeam zilele acestea... Oare se merită să mai pui suflet în ceva în aceste vremuri atât de tulburi? Tu te consumi pentru cineva, pentru un sentiment curat, iar aceea/acela vine, îți întoarce toată lumea pe dos, apoi pleacă, lăsând însă acea mizerie pe care cu greu o cureți. Iar când te refaci, după un timp, trebuie să apară altcineva în viața ta pentru a face același lucru... Toate au o limită, nimic nu este infinit, iar din păcate, acest lucru se aplică și sentimentelor. Pierzi din ele prin fiecare relație sinceră de care ții, pe care încerci să o faci să meargă și se termină urât, astfel încât atingi un prag când practic nu mai ai ce face decât să dai înapoi iar și iar, pentru că știi că un șoc nou te-ar dărâma complet, pur și simplu nu ai mai face față și ai claca complet... Nu vreau să îmi imaginez ce s-ar întâmpla atunci...

Oare ce trebuie să faci, cum să procedezi? Să îmi spună cineva mai deștept, poate că eu sunt prost sau bătut în cap... să îmi răspundă printr-un comentariu aici, pe facebook sau în privat, să îmi trimită un mesaj pe telefon dacă are numărul meu, dar să îmi spună, ce este de făcut... SĂ RENUNȚI LA O PERSOANĂ, SĂ TRĂIEȘTI CU ACEST SENTIMENT, SĂ DEPĂȘEȘTI STADIUL, DAR SĂ NU ÎȚI PIERZI TOTAL SUFLETUL, SAU SĂ LUPȚI ȘI SĂ TE DISTRUGI, SĂ TE CONSUMI COMPLET?

Oare în ziua de azi, mai are rost să crezi în ceva, sau în cineva prea mult? Nu cred... Majoritatea oamenilor te dezamăgesc mai devreme sau mai târziu, aici depinde de tine cum accepți șocul... Dacă te așteptai la el, îl poți suporta ușor și în câteva zile poți fi la loc pe picioare, ca nou. Dacă în schimb ai avut atât de mare încredere în persoana sau persoanele în cauză, și primești niște vești, acele surprize nedorite, tocmai când simțeai că ești cel mai fericit, cel mai sus în aer, mai presus de nori, ei bine, acestea te vor coborî atât de jos, încât garantez că nu te vei opri la suprafața solului, vei avansa în neant și nu te vei opri... Poate îți vei aminti calea de întoarcere, poate te vei pierde în neant și cineva te va găsi și te va salva când te aștepți mai puțin, aceasta este partea a doua, un alt scenariu care diferă de la individ la individ... Oricum, este trist cum unii își bat joc de sentimente fără să le pese de persoanele pe care le distrug voit, cu rațiune, dar fără pic de milă...

La fel de bine, nici nu știu dacă mă voi lăsa vreodată de țigări. Sau dacă mai vreau acest lucru și îl consider prioritar... Mă întâlnisem azi cu o prietenă, și mă întrebase dacă mai fumez, și asta chiar în timp ce mă pregăteam să scot pachetul de Marlboro pe masă. Cum răspunsul nu își mai avea rostul, am spus "-Da, iarbă!". Și nu este de râs, credeam serios că voi ajunge acolo, tot făcusem tranziții de la LM Forward la Marlboro Light, iar acum Light si Roșu, dar în ritmul acesta în scurt timp cred că voi ajunge dealer de droguri. Cu țigările este o poveste mai veche, mă apucasem după o despărțire de cineva drag în preajma Crăciunului, destul de greu de suportat, mai ales în acea perioadă, renunțasem la ele după un scurt timp, pentru ca apoi alte lucruri să mă facă să le reiau pe la jumătatea lunii iunie, și de această dată în forță. O stare bună nu am mai avut de luni, dar deja mă întreb dacă mai vreau să le las, au ajuns o obișnuință, un hobby, o pierdere de vreme, bani și sănătate, dar suportabilă. Nu știu pe unde voi ajunge, sau unde voi fi peste câteva luni, dar cred că nu foarte departe...