Despre oameni si sentimente

Sunt 2 tipuri de oameni în lume... Cei care nu dau doi bani pe sentimente, își bat joc de ele și de oamenii implicați, și ceilalți... Cei care pun totul în sentimente, în cuvinte... Nu există cale de mijloc, e una sau alta. Dacă ești din a doua categorie, știi cu ce "se mănâncă" aceste lucruri...

Îmi pare rău că sunt un distrugător de chef, de stare... Mai ales că devin o pacoste, sunt o otravă tocmai pentru persoana ce înseamnă cel mai mult pentru mine... E frustrant (puțin spus frustrant) să simți cum persoana care reprezintă totul pentru existența ta se distanțează de tine... Nu știu, mă pierd urât în toate... E groaznic când știi că ai întâlnit dragostea vieții și simți că paradisul se destramă ușor în fața ochilor tăi, fără a putea face ceva... Și mă simt aiurea pentru că EA mă cunoaște atât de bine (poate mai bine decât mă cunosc eu însumi), altfel poate că mă lăsa ușor când deveneam o pacoste pentru noi, nu să se chinuie atât de mult și să se consume...

Îmi pasă de ea mai mult decât de orice altceva, și vreau să o știu fericită, chiar dacă ecuația nu mă include și pe mine... Dureros de trist... Dar aș vrea să îmi dea cu "eject" când va simți asta, pentru că așa trebuie... Eu nu o voi putea lăsa vreodată, o ador... Ea nu m-ar lăsa pentru că ar crede că pot face multe tâmpenii (nu este așa, am promis că voi fi lângă ea o viață, nu pot încălca această promisiune...). M-a schimbat atât de mult în bine, de la fizic și până la caracter, și toți îmi spun că sunt mult mai fericit de când sunt cu ea, iar poate că unei despărțiri nu i-aș putea face față, întrucât oriunde mi-aș întoarce capul o văd pe ea... Pur și simplu. Sunt multe lucruri pe care încă nu le-am făcut împreună, altele pe care le-am făcut deja, și de care îmi voi aminti mereu ca părți din cea mai frumoasă perioadă a vieții mele...
Sunt momente în ultima vreme (mai mereu de fapt) când prețuiesc fiecare sărut de la ea ca și cum ar fi ultimul... Am sentimentul că se va întâmpla ceva și nu îmi va mai vorbi niciodată, chiar dacă știu că nu e genul, dar pur și simplu îi apreciez fiecare îmbrățișare, fiecare zâmbet pe care mi-l aruncă, fiecare gest tandru ca și cum ar fi ultimul... Pur și simplu o prețuiesc de fiecare dată când o văd, chiar dacă uneori nu știu să îi arăt asta...

De 3 luni, de când o cunosc, a însemnat pe rând, ceva, apoi mult, culminând la puțin timp cu totul, centrul Universului meu, cel mai întemeiat motiv pentru care mă trezesc dimineața și pentru care respir...

Să renunți sau să lupți

Sunt un om plin de dileme... Încă mai am aceste lucruri, aceste întrebări, deși în ultimul timp am ajuns să cred că nu a mai rămas nimic din mine, din sufletul meu, distrugând totul, în frunte cu sănătatea, fără măcar să îmi pese. Poate din cauza lor nu reușesc de mai bine de o lună să dorm ca un om normal... în fiecare secundă creierul trebuie să preia fiecare informație, să o întoarcă pe toate părțile, să calculeze riscurile și metodele de evadare, și asta pret de câteva secunde, timp în care psihicul tău ajunge distrus, total nedumerit, dar departe de oboseală, pentru că nu îl poți stopa decât atunci când totul se rezolvă. Iar daca nu, atunci, surpriză, nu mai dormi.

Mă tot gândeam zilele acestea... Oare se merită să mai pui suflet în ceva în aceste vremuri atât de tulburi? Tu te consumi pentru cineva, pentru un sentiment curat, iar aceea/acela vine, îți întoarce toată lumea pe dos, apoi pleacă, lăsând însă acea mizerie pe care cu greu o cureți. Iar când te refaci, după un timp, trebuie să apară altcineva în viața ta pentru a face același lucru... Toate au o limită, nimic nu este infinit, iar din păcate, acest lucru se aplică și sentimentelor. Pierzi din ele prin fiecare relație sinceră de care ții, pe care încerci să o faci să meargă și se termină urât, astfel încât atingi un prag când practic nu mai ai ce face decât să dai înapoi iar și iar, pentru că știi că un șoc nou te-ar dărâma complet, pur și simplu nu ai mai face față și ai claca complet... Nu vreau să îmi imaginez ce s-ar întâmpla atunci...

Oare ce trebuie să faci, cum să procedezi? Să îmi spună cineva mai deștept, poate că eu sunt prost sau bătut în cap... să îmi răspundă printr-un comentariu aici, pe facebook sau în privat, să îmi trimită un mesaj pe telefon dacă are numărul meu, dar să îmi spună, ce este de făcut... SĂ RENUNȚI LA O PERSOANĂ, SĂ TRĂIEȘTI CU ACEST SENTIMENT, SĂ DEPĂȘEȘTI STADIUL, DAR SĂ NU ÎȚI PIERZI TOTAL SUFLETUL, SAU SĂ LUPȚI ȘI SĂ TE DISTRUGI, SĂ TE CONSUMI COMPLET?

Oare în ziua de azi, mai are rost să crezi în ceva, sau în cineva prea mult? Nu cred... Majoritatea oamenilor te dezamăgesc mai devreme sau mai târziu, aici depinde de tine cum accepți șocul... Dacă te așteptai la el, îl poți suporta ușor și în câteva zile poți fi la loc pe picioare, ca nou. Dacă în schimb ai avut atât de mare încredere în persoana sau persoanele în cauză, și primești niște vești, acele surprize nedorite, tocmai când simțeai că ești cel mai fericit, cel mai sus în aer, mai presus de nori, ei bine, acestea te vor coborî atât de jos, încât garantez că nu te vei opri la suprafața solului, vei avansa în neant și nu te vei opri... Poate îți vei aminti calea de întoarcere, poate te vei pierde în neant și cineva te va găsi și te va salva când te aștepți mai puțin, aceasta este partea a doua, un alt scenariu care diferă de la individ la individ... Oricum, este trist cum unii își bat joc de sentimente fără să le pese de persoanele pe care le distrug voit, cu rațiune, dar fără pic de milă...

La fel de bine, nici nu știu dacă mă voi lăsa vreodată de țigări. Sau dacă mai vreau acest lucru și îl consider prioritar... Mă întâlnisem azi cu o prietenă, și mă întrebase dacă mai fumez, și asta chiar în timp ce mă pregăteam să scot pachetul de Marlboro pe masă. Cum răspunsul nu își mai avea rostul, am spus "-Da, iarbă!". Și nu este de râs, credeam serios că voi ajunge acolo, tot făcusem tranziții de la LM Forward la Marlboro Light, iar acum Light si Roșu, dar în ritmul acesta în scurt timp cred că voi ajunge dealer de droguri. Cu țigările este o poveste mai veche, mă apucasem după o despărțire de cineva drag în preajma Crăciunului, destul de greu de suportat, mai ales în acea perioadă, renunțasem la ele după un scurt timp, pentru ca apoi alte lucruri să mă facă să le reiau pe la jumătatea lunii iunie, și de această dată în forță. O stare bună nu am mai avut de luni, dar deja mă întreb dacă mai vreau să le las, au ajuns o obișnuință, un hobby, o pierdere de vreme, bani și sănătate, dar suportabilă. Nu știu pe unde voi ajunge, sau unde voi fi peste câteva luni, dar cred că nu foarte departe...

Intrigi de culise

Urăsc oamenii care îi judecă pe alții... Cred că sunt printre acele "specimene" pe care mi-aș dori să le văd dispărute, sau cel puțin în lagăre de concentrare. 
Nu pot înțelege ce minte au aceștia, ce orizonturi restrânse, mai înguste decât însuși mintea lor ce nu pot răzbate peste momentele din prezentul apropiat, și nimic mai mult.

Poate că fiecare ne-am găsit cel puțin o dată la polul opus, adică am fost judecătorii și jurații, însă bănuiesc că majoritatea am depășit acel stadiu îngust din trecut, când nu puteam să înțelegem pe cineva și să începem să îl judecăm. Dar, dupa cum am spus, mulți am depășit acel stadiu. Dar nu toți...

De câte ori am spart câte un tipar, a trebuie să fiu musai judecat de către alții... Noroc că nu am dat doi bani pe părerea lor. De câte ori am făcut câte o tâmpenie, trebuia să mi se scoată ochii de către persoane cărora nu le păsa câtuși de puțin, dar trebuiau ei să o facă pe interesanții... Noroc că nu mi-a păsat niciodata, și încă nu îmi pasă.

Făcând aluzie la poza de mai sus, când m-am apucat de fumat, prin ianuarie, a trebuie să fiu criticat de multă lume, că nu este sănătos, că voi "crăpa" mai repede, că de ce, că eram exemplu pentru mulți (pe ultima am aflat-o și eu târziu, dar no, acum nu mai contează), etc, etc, încât îmi ieșeau pe ochi aceste critici, chiar daca nu aveau vreo importanță în fața mea, venind din partea lor. Când m-am reapucat, în iunie, din nou, aceleași lucruri... Foarte fain, trăiți în lumea voastră perfectă și lăsați-mă pe mine cu viciile mele.

Când mi-am evitat mulți prieteni pentru că nu eram în apele mele, din nou  a trebuit să se ridice anumite critici, în frunte cu eternul "Nu mai fii trist!", etc, etc, nu că ar fi fost treaba lor... Dacă erau așa cum se prezentau, și anume prieteni, mă lăsau în pace, cum le-am cerut, nu îmi cereau socoteală.

Iar acum, no, culmea ironiei... Am stat și am analizat aceste lucruri, am atacat acei oameni prin povestirea de față. Prin urmare, ce am făcut eu prin această postare, dacă nu să îi judec, să mă cobor la nivelul lor și să fac același lucru prin această postare?

Scoala Invers ...

Se apropie vacanta de Paste , si o data cu ea a venit si plictiseala de dinaintea sarbatorii pascale ... A , si sa nu uit : si o anumita tentativa , probabil dupa modelul american , acest proiect al Guvernului , asa-numit "Scoala Altfel" , cand timp de o saptamana vom avea activitati extrascolare . Asa cum era de asteptat , teoria formelor fara fond a lui Maiorescu se aplica de minune aici , pentru ca multi nu au astfel de activitati , iar cei care le intreprind , probabil le fac de ochii lumii . Sau ai reprezentatilor invatamantului ...

Dar nici nu ar fi mers , pentru ca inca nu avem un grad de cultura destul de ridicat pentru a realiza astfel de lucruri ( din pacate ) . Cred ca nimanui nu i-ar placea sa fie facut de ras intr-o excursie sau alta calatorie de acest gen cand niste prieteni/colegi/etc se dau in stamba in jurul tau . Si exemplele pot continua :)

Astfel ca parca mai bine se ramanea la clasica "ultima saptamana" de dinaintea Pastelui , cand veneai la scoala cu cel mai mare drag pentru ca nu mai faceai ore , evitai pe aceasta cale si monotonia ... dar ma rog , cine stie ce "inovatii" vor mai fi aduse in invatamant in viitor ! Sa nu ne plangem noi de mila , sa ii plangem pe cei din generatiile viitoare , care vor trece prin scoala ca rata prin apa ...

Unde s-au dus ciobanii ?

Raspunsul corect : printre noi ! Bing-Bing ! Nu vreau sa fiu rasist sau sa par ingamfat sau altceva , insa uneori este imposibil sa traiesti in preajma lor ! Sa spun ca daca treci pe strada si vezi cocalari sau mai stiu eu ce fel de specimene , ii poti trata cu indiferenta si toata lumea e fericita . Dar ce te faci cand esti nevoit sa fii in preajma acestora , la locul de munca sau cel de invatamant ? Atunci putem spune ca avem intr-adevar o problema . Poate ca tu vrei sa te concentrezi exclusiv pe carte sau pur si simplu pe stat degeaba , insa nu poti din cauza lor ! Aici putem vorbi si de mai multe comportamente , de la glume la care rad doar ei ( nimic nou sub soare la inteligenta lor de 1 neuron , si ala obosit ) , la strigate asa cum obisnuiau in trecut sa scoata pentru turmele de oi , cu diferenta ca aici sunt intr-o clasa si nu pe camp , iar altii avand chef de dispute , obisnuiti sa se dea cu capul de pereti ... este grava societatea in care traim , una probabil gandita cu alt cap ... eu ma sperii de ce vad oriunde as merge zi de zi ... Mai bine ati fi cu ochii in patru sa nu aveti surprize in viitor ...

Ce momente

Mergeam ieri pe o strada foarte inzapezita ( nimic nou pe aceasta perioada ) , si poate pentru ca era acelasi drum pe care am mers timp de 8 ani de acasa si pana la scoala , imi trezea amintiri , toate placute , despre modul in care vedeam eu viata la acea vreme ... si toate erau care mai de care mai frumoase !! In acele timpuri , in care mai mereu pierdeam notiunea timpului cu lucruri care acum le consider nimicuri , cred ca merita pe deplin numita cea mai frumoasa perioada ! Atunci nu existau vorbe mari in dictionarul meu , iar simplitatea era cea de pret valoare ... In acele zile , zapada era o adevarata minune , ceva ce astazi nu mai prezinta nimic deosebit , ei bine , poate doar in primele zile , cand ies batai cu bulgari de neuitat ... "Nu stiu cum sunt altii , dar eu , cand ma gandesc" la acele vremuri , "mai ca imi sare inima din piept" !! ( scuzati anacolutul , e venit din partea autorului ) .