Urmează-ţi inima

  Este linişte. Nimeni în cameră, nicio mişcare. Şi totuşi o voce persistă. Tânărul avea mai timp până să o înţeleagă, să nu i se opună, să nu încerce să o stopeze sau să o stăpânească, ci să încerce să o îmbine cu raţiunea, deşi cea din urmă se făcea cu greu simţită. A auzit-o prima oară când era mic, atunci când îi spunea sa nu îşi mintă apropiaţii, prietenii şi familia. Dacă nu reuşeşte să fie mereu sincer cu familia, cel putin se poate lăuda că prietenii nu îi minte, spunându-le adevărul de fiecare dată. 

Acea voce i-a spus că pasiunea lui avea să se extindă, iar el nu s-a opus ei. Contrar tuturor circumstanţelor, s-a apucat de muzică şi a început să deprindă din tainele acestei arte uimitoare. Tot muzica l-a ajutat mai târziu, când dragostea îl pusese la pământ şi nu mai avea niciun chef de viaţă.

Tot vocea aceea i-a spus să îşi URMEZE INIMA de fiecare dată, să facă ceea ce simte, ceea îl face fericit, şi nu va avea regrete. Acea voce, inima lui, i-a spus că ea este fata potrivită, că este unică, perfectă pentru el, iar restul nu mai conta... Inima i-a spus că trebuie să o vadă, să ajungă la ea sub orice formă, să facă un drum necunoscut într-un oraş nou şi foarte mare, fără vreo certitudine, doar pe încredere. Şi nu regretă nimic, fiind cea mai frumoasă zi...

Astăzi, el face doar ce îi dictează inima, ascultă de ea, este sincer cu toţi din jurul său, îşi exteriorizează sentimentele, dar mai presus de orice, spune ceea ce simte. Şi este uşor, nu, când îţi accepţi capriciile inimii şi faci ceea ce simţi.