Nu pot înțelege ce minte au aceștia, ce orizonturi restrânse, mai înguste decât însuși mintea lor ce nu pot răzbate peste momentele din prezentul apropiat, și nimic mai mult.
Poate că fiecare ne-am găsit cel puțin o dată la polul opus, adică am fost judecătorii și jurații, însă bănuiesc că majoritatea am depășit acel stadiu îngust din trecut, când nu puteam să înțelegem pe cineva și să începem să îl judecăm. Dar, dupa cum am spus, mulți am depășit acel stadiu. Dar nu toți...
De câte ori am spart câte un tipar, a trebuie să fiu musai judecat de către alții... Noroc că nu am dat doi bani pe părerea lor. De câte ori am făcut câte o tâmpenie, trebuia să mi se scoată ochii de către persoane cărora nu le păsa câtuși de puțin, dar trebuiau ei să o facă pe interesanții... Noroc că nu mi-a păsat niciodata, și încă nu îmi pasă.
Făcând aluzie la poza de mai sus, când m-am apucat de fumat, prin ianuarie, a trebuie să fiu criticat de multă lume, că nu este sănătos, că voi "crăpa" mai repede, că de ce, că eram exemplu pentru mulți (pe ultima am aflat-o și eu târziu, dar no, acum nu mai contează), etc, etc, încât îmi ieșeau pe ochi aceste critici, chiar daca nu aveau vreo importanță în fața mea, venind din partea lor. Când m-am reapucat, în iunie, din nou, aceleași lucruri... Foarte fain, trăiți în lumea voastră perfectă și lăsați-mă pe mine cu viciile mele.
Când mi-am evitat mulți prieteni pentru că nu eram în apele mele, din nou a trebuit să se ridice anumite critici, în frunte cu eternul "Nu mai fii trist!", etc, etc, nu că ar fi fost treaba lor... Dacă erau așa cum se prezentau, și anume prieteni, mă lăsau în pace, cum le-am cerut, nu îmi cereau socoteală.
Iar acum, no, culmea ironiei... Am stat și am analizat aceste lucruri, am atacat acei oameni prin povestirea de față. Prin urmare, ce am făcut eu prin această postare, dacă nu să îi judec, să mă cobor la nivelul lor și să fac același lucru prin această postare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu