Pleacă din capul meu...

 Este al naibii de greu să îţi încalci principiile. Ai o senzaţie foarte neplăcută, şi parcă se distruge zidul invizibil al stabilităţii din jurul tău... De multe subpuncte din Crezul meu am trecut la începutul acestui an, când eram doar o umbră a ceea ce fusesem cândva. Şi totuşi una parcă a rămas în picioare de fiecare dată, când am încercat să nu rănesc pe nimeni, spunând că nu ne cunoaştem îndeajuns de bine pentru a forma o relaţie. Dacă acest lucru a ţinut sau nu este partea a doua, dar în fine...

 Ceea ce a ajuns frustrant este că de la un timp am picat în propria capcană, sau mai degrabă am călcat şi cea mai plauzibilă teorie de până acum... Adică nici eu nu îmi explic prea bine acest lucru, este un sentiment nou ce mă depăşeşte la toate capitolele... Deşi nu o cunosc bine, am un respect si o emoţie puternică pentru ea, până acum din simplul ei fel de a fi, de a se exprima şi a reacţiona în orice circumstanţă, şi încă ar mai fi multe de spus aici...

 Şi acum unde apare problema? Sunt mai multe...una neînsemnată ar fi că poate nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor, dar aceasta nu este nimic pe lângă altele, cum ar fi o relaţie de la distanţă, poate percepţia de a nu fi acceptat, o despărţire, lucruri ce se contrazic cu altă cauză în care credeam cu tărie, aceea de a spune mereu ceea ce simţi... 

Din păcate, nu iese mereu cum vrem noi...