Despre oameni si sentimente

Sunt 2 tipuri de oameni în lume... Cei care nu dau doi bani pe sentimente, își bat joc de ele și de oamenii implicați, și ceilalți... Cei care pun totul în sentimente, în cuvinte... Nu există cale de mijloc, e una sau alta. Dacă ești din a doua categorie, știi cu ce "se mănâncă" aceste lucruri...

Îmi pare rău că sunt un distrugător de chef, de stare... Mai ales că devin o pacoste, sunt o otravă tocmai pentru persoana ce înseamnă cel mai mult pentru mine... E frustrant (puțin spus frustrant) să simți cum persoana care reprezintă totul pentru existența ta se distanțează de tine... Nu știu, mă pierd urât în toate... E groaznic când știi că ai întâlnit dragostea vieții și simți că paradisul se destramă ușor în fața ochilor tăi, fără a putea face ceva... Și mă simt aiurea pentru că EA mă cunoaște atât de bine (poate mai bine decât mă cunosc eu însumi), altfel poate că mă lăsa ușor când deveneam o pacoste pentru noi, nu să se chinuie atât de mult și să se consume...

Îmi pasă de ea mai mult decât de orice altceva, și vreau să o știu fericită, chiar dacă ecuația nu mă include și pe mine... Dureros de trist... Dar aș vrea să îmi dea cu "eject" când va simți asta, pentru că așa trebuie... Eu nu o voi putea lăsa vreodată, o ador... Ea nu m-ar lăsa pentru că ar crede că pot face multe tâmpenii (nu este așa, am promis că voi fi lângă ea o viață, nu pot încălca această promisiune...). M-a schimbat atât de mult în bine, de la fizic și până la caracter, și toți îmi spun că sunt mult mai fericit de când sunt cu ea, iar poate că unei despărțiri nu i-aș putea face față, întrucât oriunde mi-aș întoarce capul o văd pe ea... Pur și simplu. Sunt multe lucruri pe care încă nu le-am făcut împreună, altele pe care le-am făcut deja, și de care îmi voi aminti mereu ca părți din cea mai frumoasă perioadă a vieții mele...
Sunt momente în ultima vreme (mai mereu de fapt) când prețuiesc fiecare sărut de la ea ca și cum ar fi ultimul... Am sentimentul că se va întâmpla ceva și nu îmi va mai vorbi niciodată, chiar dacă știu că nu e genul, dar pur și simplu îi apreciez fiecare îmbrățișare, fiecare zâmbet pe care mi-l aruncă, fiecare gest tandru ca și cum ar fi ultimul... Pur și simplu o prețuiesc de fiecare dată când o văd, chiar dacă uneori nu știu să îi arăt asta...

De 3 luni, de când o cunosc, a însemnat pe rând, ceva, apoi mult, culminând la puțin timp cu totul, centrul Universului meu, cel mai întemeiat motiv pentru care mă trezesc dimineața și pentru care respir...