"Am nevoie de o pauza in toate
Poate asa voi fi ca inainte... poate"
Am avut un am groaznic pana acum. A inceput total cu stangul, apoi a continuat taras ca eventual sa fie un fiasco dintr-un capat in celalalt.
Cand mi-am dat seama ca am nevoie de o evadare? Poate atunci cand am inceput sa scad in rezultate la munca, atunci cand viata personala a venit ca un MIG peste cea profesionala si a facut-o KO. Poate atunci cand mi-am dat seama ca mananc si dorm extrem de prost, ca sar peste mese si stau treaz cu noptile, sau atunci cand am sesizat ca sunt prins intr-o bucla repetitiva (cafea -> bere -> iesit in aceleasi puburi, cu aceiasi oameni -> acasa -> somn cateva ore si de la capat).
Daca ce mi-a rasturnat lumea cu susul in jos a fost un soc, ca sa trec peste aceasta faza va trebui sa imi ofer eu alte cateva socuri.
Dupa un concediu luat in regim de urgenta, chiar mi-am dorit sa reproduc procesul de refacere al cuiva anume, si cu o pauza de la online (ma refer aici la Social Media).
"Acum stau in Rasnov. In asteptare,
Am vrut sa repet intru totul procesul tau de recuperare,
Am vrut la Bergwald, dar era in renovare...
Am mers la Rosenau, am facut si rezervare"
Da, am scris super multe lucruri zilele acestea, am spus ca in ritmul asta inca o saptamana si imi lansez volum de poezii (nu este o gluma, chiar scriam si cate 5-6 lucruri pe zi in ultimul timp), insa cum spun si versurile, mi-am dorit enorm sa ajung la Bergwald, sa stau o saptamana uitat de lume, uitat de toate, doar eu, cu chitara mea, cu aparatul foto, cu cartile, cu filmele, sa stau doar sa scriu proza si versuri, cantece, sa compun, sa fotografiez diferite lucruri, sa am cea mai productiva saptamana si nu doar ca si coping mechanism, dar chiar sa fie una cu mari realizari.
Cumva, eu nu am crezut si nu cred in coincidente, faptul ca iar ajungeam la Rosenau l-am luat asa cum a picat, incheiam un ciclu banuiesc (aici am dormit prima oara cu ea, prin Iulie, fix la Rosenau).
"Excursia de regasire" nu a inceput deloc bine, si chiar ajunsesem sceptic daca nu imediat ce voi ajunge in Rasnov apar niste tigani si ma injunghie :D
De ce? In primul rand, ghinion maxim cu taxiurile, fie cu Uber, cu Bolt, am comandat prin telefon si mi s-au spus 2 minute. 2 minute ori 3 sau cum? Chiar si cu intarzierile lui, am fi ajuns OK daca taximetristul nu dorea sa ma lase fix in statia de taxiuri. Cand sa faca ocol garii din Brasov, bam! Pancarte peste tot, zona oprita. Iar atunci era 17:17. La 17:18 imi pleca trenul. Era cred doar a doua oara cand pierd un tren, dar urmatorul era intr-o ora, aveam si varianta bus desi uram sa ma tarasc cu atatea dupa mine prin busuri (trollerul, chitara pe umar, ghiozdanul plin si el, inclusiv avand si aparatul foto), iar intre busul de Bartolomeu si cel de Rasnov era o diferenta de cateva minute, aka riscul prea mare. In al doilea rand, alt incident dubios, o femeie descreierata a inceput sa scuipe si sa tipe ca sa ma uit pe unde merg (desi eu eram la 5 metri distanta, nu stiu, probabil ochelarii ei aveau zoom X25), cumva perceput ca alt semn ca poate ar trebui sa fac cale intoarsa. Am evaluat optiunile, nu mai suportam o saptamana degeaba acasa, sincer, mi-as fi pierdut mintile, trebuia sa imi continui calatoria, acestea erau doar teste, nu piedici veritabile.
Cu o ora in fata in le gare du Brasov si cu abandonul ideei de a merge in celalalt capat al orasului, am decis sa ma rasfat putin. Un Coffee To Go cu aroma de Gingerbread Late, niste tigari, niste muzica in casti, doar cativa tiganusi mi-au tot stricat taichi-ul pentru ca veneau sa imi ceara foc la fiecare chistoc de tigara pe care il gaseau pe jos.
Aproape inghetasem cand trenul dinspre Zarnesti a fost anuntat. Mare a fost bucuria mea cand am vazut ca a venit in jur de 18, 18:10, desi el pleca la 18:26 din Brasov (eu ajungeam la si 50 conform biletului). Am si renuntat la tigara de dinainte de plecare, obicei destul de repetitiv, mai ales dupa ce m-am instalat confortabil la caldura din tren.
Pe drum, am fost destul de prins in gandurile mele. Overthinker din fire, am tot rumegat optiunile... daca voi ceda? Daca ma voi intoarce mai rau decat am plecat? Slab indoielnic totusi, am fost super needy dupa oameni si conversatii interminabile telefonice, dupa o pauza in toate, trebuie sa fiu mai stapan pe mine, si mai impacat doar cu mine. TREBUIE. Eu nu sunt ca ea, ce a spus ca poate sa co-existe si singura (de aia era pe Tinder dupa 2-3 zile, in relatie dupa o saptamana si jumatate, sigur).
Ajungand asa de tarziu la Rosenau, in jur de 19, totul a fost cam pierdut pe ziua aceea. Nu tu poze, nu tu cantat, nu tu scris, nu tu citit, nici macar film (Octavian s-a gandit sa ma sune spre seara si sa ma tine 1h30' la telefon pana a trebuit sa pun punct ca sa dorm).
Am trecut din nou prin experienta mea "horror", cinatul singur, despre care si acum am un puternic sentiment de dezgust si mila. Da, tot este urat, tot nu imi place, si totusi saptamana asta tot voi trece prin asta, iar si iar...
In final, am admirat luminile de pe veranda Jenaki's, m-am uitat la natura moarta... unde asta-vara am venit aici impreuna pentru prima data si am dat peste Bita, Alex si Sasicu. Unde am fost un cuplu logodit si ne-am comportat ca atare... Unde mi-ai spus in treacat ca ma iubesti, si ma doresti mult... Unde am avut si dispute, si impacari, si vise. Cumva, a fost unul din locurile noastre de suflet, unde chiar am fost amandoi "acasa"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu