Ea, doar ea...

O iubesc. Iubesc ceea ce suntem, ce am fost și ce încercăm să fim. Aș putea spune clișeic că în fiecare zi mă îndragostesc de ea, sau că în fiecare zi o iubesc tot mai mult, dar nu se poate, pentru că deja nivelul maxim a fost atins și nu se poate mai mult de atât. Dar pur și simplu o iubesc. Felul ei de a fi, naturalețea în gesturi, frumusețea ei pe care din păcate o trece mult prea ușor cu vederea, zâmbetul ei, ce ar putea muta munții din loc și ar face și cel mai mare iceberg să se topească, inteligența cu care știe totul înainte ca eu să spun ceva, maniera de a gândi la fel (și ha, se spune că nu există telepatie sau suflete-pereche), telefoanele și mesajele, ce ar acoperi kilometri de cuvinte și sentimente, sau tachinările dintre noi, mereu atât de infantile față de cei din jur, dar nu și pentru noi, care fac parte din Universul nostru, înțeles numai și numai de noi.

O iubesc. Nu am nevoie de ani ca să știu asta sau să o spun, o știu, o simt, o spun tare și răspicat, dar și foarte des, ca să nu uite că cineva o iubește cu adevărat și ar face orice pentru ea, iar asta nu pentru că i-aș fi dator, ci pentru că pur și simplu ea este Universul meu, tot ceea ce conteaza. Pur și simplu o iubesc.

O iubesc. Felul în care încearcă să îmi poarte de grijă și culmea, chiar reușește de minunte, salvându-mă o dată, iar de atunci fiind alături de mine, ghidându-mi fiecare pas cu mare atenție pentru a nu călca din nou greșit, devenind din cea mai bună prietenă o iubită perfectă dar și îngerul meu păzitor, de care nu pot ascunde nimic. Întotdeauna va ști fără să spun ceva, ce lucruri au mers prost și ce manieră de a le rezolva putem pune în aplicare. Pur și simplu o iubesc.

O iubesc. De fapt nu... Gândindu-mă mai bine, o ador, este cea mai minunată persoană, una pe care nu aș vrea să o las să plece niciodată din viața mea... Nu mi-aș ierta-o niciodată dacă aș pierde o asemenea ființă mirifică, fiind ceva de neînlocuit, și probabil că nu aș vrea să continui viața fără ea. Pur și simplu O IUBESC...