VI. You'll never walk alone

 "Singuratatea este putere.

Repeta dupa mine.

Cand esti in continua cadere

Doar repeta dupa mine aceste cuvinte pline de durere:

'Singuratatea este putere.' "

Am ajuns si la finalul vacantei mele. Sau cel putin, asa am crezut eu initial. La ce somn devreme luasem cu o zi inainte, nici nu este de mirare ca m-am trezit pe la 4. Bine, neoficial la 4, cand am inceput sa ma foiesc in pat. Pe la 5 si ceva am cedat si m-am ridicat. Am avut timp de toate, de mancat, de dus, de cafea, de cola, era deja ora 7 si eu ma gandeam sa ies la o doza de bere inainte de plecare. Ma postasem iara in pat, si ma uitam la tavan.

Destul de poetice aceste becuri, chiar imi vor lipsi. Chiar imi va lipsi pana si aceasta camera, desi destul de rece, a fost foarte primitoare cu mine si mi-a oferit de toate, ca o gazda buna. De toate mai putin o companie, dar asta era deja peste atributiile ei. 

Nu ma simteam cu mult mai WOW, dar era cumva de asteptat, nici Roma nu s-a construit intr-o zi, sau o saptamana, era de asteptat ca nici starea mea emotionala sa nu fie mirifica si mirobolanta dintr-o data.

Mi-am aruncat privirea pe geam, sa ma pregatesc emotional pentru "canicula" de afara. Totul se prezenta dupa cum si era de asteptat... inghetat.

Nicio problema, am mai trecut eu prin asemenea dimineti inghetate, una in plus sau in minus nu ar fi facut diferenta, eram pregatit sa infrunt natura salbatica inca o data.

"Singuratatea este putere", o tentativa de a scrie nu doar o poezie, dar un imn, un crez, ceva care sa rezoneze adanc cu mine si poate cu altii ce treceau prin situatia mea, ori au trecut. Inca eram destul de inspirat, ca si idee, am gasit un cub de gheata ce ma astepta afara, la masa, si chiar i-am facut niste versuri. A durat cateva minute sa scot metaforic 7 strofe despre el, si sa stau sa il contemplez in tihna. 

Eram prins puternic in gandurile mele, pe de o parte, cubul de gheata si poeziile, pe de alta parte, gestionarea bagajului si ultimelor pregatiri ca pana la 12 sa fiu gata cu toate, cand deodata aud o voce in fundal "Hai inauntru, ca e frig! Hai sa bem!"

Era unul dintre barmanii ospatari de aseara de la restaurant, ce ma chema aparent la beuta. Uhm, da. S-a dus pe brazda poezia mea cu singuratatea.

Un aspect important pe care il uitasem despre mine e ca eu dintotdeauna am fost un "people gatherer". Am unit mese, am cunoscut o multime de oameni fara ca eu sa ma bag in seama sau sa ii caut, ei veneau la mine si ramaneau. Pacat ca nu pot spune acelasi lucru si despre persoanele din relatie, dar deh, asta e alt topic subiect de roman sau serie de volume. Aviz imnul echipei de football Liverpool F.C., "You'll never walk alone". Aparent asa era si cazul meu, chiar si intr-un oras in care am venit pentru ca nu stiam pe nimeni, sau mai aproape pe nimeni, deja incepeam sa am tot mai multe cunostinte.

Ca si paralela, ma gandisem la ce spunea cineva din trecutul meu, cum ar fi fost sa ne mutam intr-un alt oras si sa incepem viata de la zero? Mediu nou, nimeni cunoscut, un job nou. Da, acum ca ma gandesc, ar fi sunat de vis, desi cred ca maxim o saptamana as fi stat cvasi-necunoscut, pentru ca oameni ar fi aparut pentru a lua parte la aventura vietii mele in timp.

Asa si aici. Am dat curs invitatiei, am mers cu tip, am aflat ca il cheama David, e din Brasov, are 33 de ani si da, 2 copii. Si aparent foarte multe combinatii, pe Facebook era logodit cu o tipa, acolo la bar avea alta "nevasta". Casanova el asa de fel. :)

L-am lasat acolo si pe fratele David, alaturi de "nevasta" lui, Diana. Tot asa i-am cunoscut si pe restul de la bar, pe Stefan, tipul super de treaba si muncitor, pe Cristina, ospatarita ce a fost chemata ca si back-up pentru ca David s-a cam... rupt in freza si a trebuit sa i se dea liber in ziua aia. 

Am stat cu David mult la povesti, omul mi-a acoperit toata bautura, eu mi-am platit mancarea, insa m-am decis sa mai stau o noapte. Ziua de abia incepuse si era mai plina de peripetii ca toate, chit ca se invartea in jurul hotelului doar, si nu in exteriorul lui.

Am mers la receptie, am vorbit cu doamna Anca, cea ce ma cazase in atatea randuri in trecut, si chiar am ajuns sa stau la povesti si cu ea, am aflat ca de fapt sunt 3 camere cu baldachin, nu doar una, asa cum credeam initial, ca si ea e cu mancarea picanta, si ca eu sunt un vizitator "model", ca nu a fost nevoie de multa munca dupa mine si e mereu o placere pentru ea sa stau acolo.