"Dupa cum era iar de asteptat
Nici o saptamana n-a trecut si pac
A venit zapada iarasi in oras
Ca sa iti stearga urma, sa fii pe faras"
Prima zi oficiala in Rasnov!
Bine, prima zi intreaga, astazi, 8 Februarie, intr-o zi de miercuri. Avand in vedere ca am renuntat si la film cu o seara in urma (chiar voiam sa urmaresc Dupa Dealuri, dar dupa 1h+ la telefon, doar de somn am mai fost in stare), ma trezisem chiar fresh si devreme. Mai erau aproape 3 ore pana sa incep munca, astfel incat am decis sa fac o plimbare. Stiam de un 5 To Go de cu o seara in urma, atunci cand mergeam spre hotel, astfel incat am decis sa iau o cafea de acolo. Am luat si aparatul de fotografiat, si m-am inarmat cu multa voie buna.
Trebuie sa recunosc, super de treaba domnul de la cafea, super prietenos si vesel, chiar reusea sa iti transmita mult vibe pozitiv (un lucru de care chiar am nevoie ca de aer zilele acestea).
Dupa ce mi-am terminat rutina cu cafeloots, trebuia sa ma decid incotro sa o apuc. As fi mers spre trambuline, insa nu cred ca aveam suficient timp pentru asta iar decat sa fiu pe fuga si sa revin in trap saltat inapoi, mai bine pe altadata.
Am decis repede sa ma rezum la Promenada, intrucat era un loc "magic", iar cum magia nu vine niciodata singura, pe drum a inceput si ninsoarea din povesti, atat de bogata si fara o atmosfera de cancer polar.
Natura boema ma astepta, cu niste peisaje desprinse parca din basme, sau din pastelurile lui Alecsandri, plina de un alb imaculat, fara tipenie de om prin jur, foisoarele asteptandu-ma tacute sa le calc pragul.
Ceea ce am si facut. Am imortalizat natura in cat mai multe poze pe aparat, si am avut o slabiciune pentru Copaci de Sticla de la Chester (aceea a fost piesa excursiei mele de dimineata, a mers pe repeat, era in asentiment cu atmosfera dar si cu starea mea de spirit).
"Dupa despartiri, dureri istovitoare
Ca sa spele totul venea o ninsoare..."
Ningea ca in povesti, zapada m-a insotit pe tot parcursul drumului meu din Promenada catre centrul orasului. Soarele era foarte timid si incerca sa isi croiasca loc printre norii de zapada, insa nu avea sanse de izbanda. Puteai ghici unde era raportandu-te la punctul luminos de pe cer, insa atat.
Ajuns in sfarsit la hotel, logic ca nu aveam niciun chef de munca, catusi de putin (rareori am, sa fiu sincer, insa de data asta clar NU si NU).
Ca sa imi omor timpul mai repede, am decis sa fac o vizita la restaurantul hotelului, ma uitasem peste meniu si chiar aveau o multime de lucruri interesante si la preturi bune (ulterior am vazut ca acele preturi posibil sa fi fost de 2019-2020, acum erau aproape duble :D). Ironic ca am stat de zeci de ori cu fosta mea iubita aici, si niciodata nu ne-am gandit sa mergem la restaurantul Rosenau, noi preferam Jenaki's in general.
Ca si feedback, este un local interesant, nu pe gustul meu chiar intrucat are un decor si atmosfera pur de Sergiana (muzica populara, decoruri specific taranesti, cu capete de cerbi sau piei de ursi, strachini si alta vesela tipic romaneasca).
Consider ca a fost o idee foarte buna sa plec din camera, as fi innebunit sa stau 6h in pat cu ochii pironiti pe un ecran de laptop. Timpul a trecut cumva repede, cu un sentiment placut, imediat fiind ora 17, aka ora de dezmat si ieseala.
Intrebarea era de fapt unde sa ies? Aveam asa de multe variante dar asa de greu de realizat totodata (se lasa frigul afara, statea sa se insereze, Apusul era aproape- 17:26.)
Am iesit pe usa in jurul orei 17 totusi, si am mers in directia opusa Promenadei, adica spre Trambuline.
Nu ma grabeam, nu aveam o tinta fixa, pluteam in deriva exact ca o barca intr-un ocean, si ma lasam dus de instinct. Catre ce? Nu stiu nici acum, sper doar ca nu catre autodistrugere din nou, chiar am vrut sa iau maxim din aceasta stare si sa obtin creativitate. Am reusit un cadru mai artistic cat investigam Casa de Cultura Rasnov si Ascensorul, doar stingandu-mi tigara si observand zapada:
Parea ca tigara mea, sau chistocul mai bine spus, a decis sa fie o balerina supla si sa poarte rochia de vaza pentru Lacul Lebedelor din seara asta. Ignorati calitatile nocive ale substantei din mana mea.
Cum mergeam eu pe drumul principal, am fost "lovit" de cateva amintiri atunci cand am trecut in dreptul strazii ce urca spre Cetate... 2016 cu Bibii, 31 Decembrie 2022, ultima zi oficiala cu EA, cand am fost la Cetate... ceva m-a tras pe acel drum, si am mers pe jos, chiar voiam sa prind cateva cadre de la Cetatea Rasnovului.
Am mers tacut tot drumul, ce mi s-a parut infinit pana acolo, doar un alt drum de sosea care nu se mai termina vreodata.
O eternitate mai tarziu, am reusit sa ajung la destinatie. Surpriza! Totul era adormit. Toate standurile, candva pline de oameni, erau inchise, o liniste deplina, niciun fel de circulatie sau activitate de orice natura. Nu am avut ocazia sa vizitez un oras fantoma, insa feelingul cred ca ar fi fost acelasi resimtit de mine fix la fata locului.
"Super, acum ce fac?" ma gandeam eu, putin inghetat de vant si de temperaturile ridicol de scazute de la acea ora 17:30.
Evrika! Era un singur local functional, Terasa Pe Vale, alt loc fantoma, unde doar ospatarul si sotia lui erau prezenti. Ea, la masa, el, la bar, in timp ce ingana piesele de la radio (atat de multa activitate avea, il pot intelege perfect).
"Am lasat capul in jos, am cedat, am zis ca plec.
A fost ceva ce si acum regret.
Nu mai merg pentru 2 cafele, acum merg doar pentru un vin fiert..."
Am cerut un vin fiert, ca sa ma incalzesc putin. Nu mi-am putut stapani totusi curiozitatea si l-am intrebat despre tractorase si Cetatea (mi-a clarificat ca deocamdata e inchis, trebuie deszapezit drumul ca sa poate fi iar accesibil acel punct de interes). Fair enough. Am baut cel mai prost vin fiert acolo (hai poate nu cel mai, dar unul dintre cele mai meh bauturi, probabil doar pentru ca era vin sec si deloc dulce sau fructat), insa a avut efectul scontat, si anume combustie interna.
Apoi lungul drum spre casa. Chiar ma gandeam ce sa mai fac, nu as fi avut chef de Jenaki's iar, devenea prea obisnuinta, am spus ca poate voi incerca un loc nou sau voi descoperi chiar eu unul, de ce nu?
Pe drum, pe aleea forestiera, peisaje mirobolante cu brazii falnici. Desi era frig, pentru acele cadre nu imi parea rau deloc ca venisem pana la mama naibii si am ramas si fara Cetate. EPIC, foarte linistitor, probabil ca natura are mereu raspunsuri pentru gandurile, problemele, dilemele noastre, ne ofera cateva elemente de peisagistica uimitoare ca sa vedem dincolo de norul dens de fum din viata noastra.
Stiu ca viata este frumoasa, probabil trebuie sa o si percepem asa pe cat de mult posibil. Oamenii sunt cei de cacat. Eu am fost si sunt de rahat, tu, cel ce citesti asta, esti de rahat, fosta mea e un gunoi de om, vezi? Toti poluam vibratia planetei prin atitudinile noastre.
Mergand spre casa pe o poteca de munte, prins ca intotdeauna in gandurile mele, am primit si un cadou de la natura: un con de brad! Nu a cazut in fata mea, sa spun ca bradul mi l-a dat instant, insa ninsese foarte mult in ziua respectiva iar conul era deasupra zapezii, foarte solitar.
L-am luat recunoscator si mi-am continuat drumul. Acum pe efectul Placebo, cu conul in buzunar parca nici nu mai simteam frigul, iar drumul de intoarcere a fost extrem de scurt (era si de coborat pana la urma, deci da).
Foarte multe activitati pentru o singura zi, nu? Dar stai asa, ca aventura nu se termina aici. Dupa ce am coborat, cand sa iau telefonul, am vazut un apel pierdut de la Andy. Sunandu-l inapoi, el ma chema la un bar pe Soseaua Branului la niste beri si cateva povesti. Zis si facut, atat ca acel local se inchidea, astfel incat ne-am reorientat spre locurile din centru, unde i-am dat lui Andy sa citeasca din poeziile mele scrise in ultimul timp. Si da, foarte obositor omu', il luau aburii de alcool si devenea greoi sa te intelegi cu el, dupa 2-3 beri in Jenaki's era deja avion.
Astfel ca ziua s-a incheiat relativ cam in stilul serilor brasovene, cu niste pahare si somn devreme (era cam 22:30 cand m-am retras in lumea mea roz si pufoasa).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu