Powered By Blogger

marți, 17 decembrie 2013

Gânduri negre

Tu le ai. Eu le am. Cred că toţi le avem, mai devreme sau mai târziu, într-un anumit punct al vieţii noastre. Depinde de noi dacă învăţăm să convieţuim cu ele sau să luptăm contra lor, pentru ca într-un final să ne distrugă... Originea lor poate varia extrem de mult, de la mici probleme sentimentale şi până la deznădejdea cea mai de jos, poate cea mai cumplită stare care îi este dată unei persoane să o simtă, pe care o atingi în urma unei deziluzii sentimentale, probleme de familie ori mai multe evenimente nefericite coroborate. Şi bineînţeles că buna ta "prietenă", starea neagră, cea de deznădejde, stă imediat să te "consoleze" cum numai ea ştie...Este într-adevăr trist când se ajunge acolo, dar noi nu suntem altceva decât oameni, sentimentele nu ni le putem controla, ele pleacă de la noi către infinit şi vin cu aceeaşi intensitate, nu avem nici cel mai mic mijloc de a ne opune lor. Astfel încât atunci când suntem expuşi, iar mai presus de toate, şi cu garda jos, lovitura este cu atât mai cruntă, ne loveşte în plin, ne lasă ameţiţi, inconştienţi, dezorientaţi, fără vreo şansă de revenire, şi, mai mult de atât, otrăviţi cu aceste gânduri sumbre, ce merg destul de mult în abis, cu cât loviturile au fost mai dure.Iar problema nu este de ceea ce a fost sau de ce există în prezent, ci de cât de greu ne revenim din aceste lucruri, câte luni sau chiar ani trec până să ne refacem, pentru a fi loviţi iar şi iar, de aceleaşi lucruri, aceleaşi persoane sau evenimente, într-un ciclu infinit de durere ce atrage o energie sumbră...

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Nu regreta nimic

Pe cât de greu ar părea, pe atât de simplu este de fapt. De ce? Este de ajuns să te gândeşti la cât de fericit eşti acum, ai fost în trecutul apropiat sau vei fi în curând, şi să ştii că fără anumite decizii, unele poate greşite sau dureroase din trecut, nu ai fi ajuns aici. Are o anumită logică până la urmă, nu? 

Eu cel puţin acum cred că sunt fericit din toate punctele de vedere şi pot afirma sus şi tare că sunt un om fără regrete. Merg înainte condus numai de pasiune, de inimă, de întâmplări norocoase aduse de optimismul meu, reuşind să fiu împlinit după o aşteptare destul de lungă. Noi piese, acum lucrate în echipă? DA. Crezi că ea este aleasa? Cu siguranţă, mai ales atunci când ştii că nu poţi sta prea mult fără prezenţa ei, care te reîncarcă, îţi oferă toată fericirea din lume, cea mai sinceră şi mai dezinteresată, şi culmea, toate doar cu un zâmbet, dar unul din inimă. Exact, nu este nicio şmecherie, acesta este secretul. Iar îţi cumperi chitări cu bani câştigaţi din pariuri, după o investiţie riscantă, însă câştigată cu soarta? Da. Tot ceea ce trebuie să faci este să crezi. Să crezi că totul va fi bine chiar şi atunci când crezi că toţi, inclusiv Dumnezeu te-a uitat, să crezi în şansă când toate drumurile ţi se par închise şi inabordabile, să îţi păstrezi zămbetul pe buze mereu, cu condiţia să fie unul sincer şi venit din inimă, nu fals, să ai acelaşi optimism şi voioşie mereu, chiar şi atunci când nu ai niciun motiv de a zâmbi. Toţi am avut, avem şi vom avea suficiente evenimente în viaţă care ne vor pune la pământ, şi, mai presus de toate, vor încerca să ne îngroape de tot.


De abia atunci ne vor fi testate capacităţile noastre de apărare, moralul, cât şi prietenii, cei adevăraţi care ne vor fi aproape şi vor încerca să ne ajute, de cei falşi. Poate că acum eşti trist şi nu ai niciun motiv pentru a zâmbi... Este greu, toţi am trecut prin asta. Sfaturile sunt de prisos, tot ce vei dori o să faci, adică cel mai probabil să rămâi în cochilie, la adăpost. Trebuie să nu uiţi că în viaţă încă ai suficiente motive de a fi fericit, micile bucurii pe care trebuie să le savurezi din plin:

- victoria echipei tale preferate de fotbal;

- o reîntâlnire cu vechii tăi prieteni sau colegi;

- o sticlă de Cola, popcorn şi un film bun;

- muzica preferată, o piesă sau un clip nou de la artiştii tăi preferaţi;

-  mişcarea, fotbalul sau alergatul, indiferent, orice te binedispune sau te face să uiţi.


Cu toţii avem de suferit în această viaţă, dar trebuie să nu uităm că mai devreme sau mai târziu, nu vom fi uitaţi, iar toate faptele, deciziile bune sau mai puţin bune, ne-au adus aici, unde suntem astăzi, fericiţi pentru noi cât şi un "focar" de veselie pentru cei din jur, mai ales când au nevoie...



marți, 22 octombrie 2013

Urmează-ţi inima

  Este linişte. Nimeni în cameră, nicio mişcare. Şi totuşi o voce persistă. Tânărul avea mai timp până să o înţeleagă, să nu i se opună, să nu încerce să o stopeze sau să o stăpânească, ci să încerce să o îmbine cu raţiunea, deşi cea din urmă se făcea cu greu simţită. A auzit-o prima oară când era mic, atunci când îi spunea sa nu îşi mintă apropiaţii, prietenii şi familia. Dacă nu reuşeşte să fie mereu sincer cu familia, cel putin se poate lăuda că prietenii nu îi minte, spunându-le adevărul de fiecare dată. 

Acea voce i-a spus că pasiunea lui avea să se extindă, iar el nu s-a opus ei. Contrar tuturor circumstanţelor, s-a apucat de muzică şi a început să deprindă din tainele acestei arte uimitoare. Tot muzica l-a ajutat mai târziu, când dragostea îl pusese la pământ şi nu mai avea niciun chef de viaţă.

Tot vocea aceea i-a spus să îşi URMEZE INIMA de fiecare dată, să facă ceea ce simte, ceea îl face fericit, şi nu va avea regrete. Acea voce, inima lui, i-a spus că ea este fata potrivită, că este unică, perfectă pentru el, iar restul nu mai conta... Inima i-a spus că trebuie să o vadă, să ajungă la ea sub orice formă, să facă un drum necunoscut într-un oraş nou şi foarte mare, fără vreo certitudine, doar pe încredere. Şi nu regretă nimic, fiind cea mai frumoasă zi...

Astăzi, el face doar ce îi dictează inima, ascultă de ea, este sincer cu toţi din jurul său, îşi exteriorizează sentimentele, dar mai presus de orice, spune ceea ce simte. Şi este uşor, nu, când îţi accepţi capriciile inimii şi faci ceea ce simţi.



miercuri, 16 octombrie 2013

Când iubeşti?


 Nu sunt o persoană ce se ataşează uşor de cineva, doar că uneori viaţa vrea să ne arate ca există un început pentru toate...Oare când ajungi să ştii că iubeşti pe cineva cu adevărat? Când nu poţi respira fără cea care te-a făcut să uiţi complet de tine? Când nu poţi fi fericit măcar 3 secunde în absenţa ei? Sau când te simţi incomplet, gol prin interior fără ea? Nici nu aveam habar că aveam să fiu atât de zdruncinat de un lucru petrecut duminică, în aparenţă ceva pentru care nu se merita insistat în prealabil, cel puţin până să cunosc această persoană cu adevărat...Şi totusi a fost ceva, s-a întâmplat ceva magic ce avea să mă marcheze... Cred că doi oameni ajung să se simtă potriviţi la momentul potrivit, fie că acesta vine într-o oră sau zile bune, iar limbajul trupului se comportă diferit, practic lucrează singur, receptează semnale pe care mintea amorţită le scapă, doar inima având un rol definitoriu... Cu ce începe? Probabil e de ajuns ca mâinile să se joace pentru început, apoi să fie urmate de câteva îmbrăţişări, din ce în ce tot mai afectuoase, apoi mersul de mână, totuşi încă fără cuvinte spuse, doar simţite, iar în cele din urmă îmbrăţişările repetate, săruturile, promisiunile din priviri, coincidenţele care îi atrag pe oameni şi mai mult, în fine totul. Iar când mai vorbim şi de o despărţire de durată ce taie orice chef de viaţă, atunci poţi spune că ai găsit persoana potrivită pentru tine, ce îţi controlează întreg universul, având inima ta...

duminică, 14 iulie 2013

Totul trece. Sau nu.


Cred că de multe ori am spus că am depăşit o anumită stare, că nu mă voi mai întoarce niciodata la ea, că a durut destul şi este ceva de domeniul trecutului. Însă parcă niciodata nu găseşti un motiv destul de întemeiat, o ocazie să poţi afirma că acea persoană nu te merita... Şi poate că in cele din urmă, după luni şi luni, când simţi că ai trecut peste, vezi efectele acelei stări, anumite reflexe pe care le faci necondiţionat... Ajungi sa rămâi cu căştile în urechi chiar dacă nu mai ai probleme în dragoste, să ştii că muzica e singura ce nu te va dezamăgi niciodată, sau din instinct să te uiţi la toate autobuzele pe care ştii că ea le foloseşte regulat, poate reuşeşti să o mai vezi o dată, chiar dacă nu ştii ce ai avea să îi spui... 
Am ajuns la concluzia că tot ce ţi se întâmplă în viaţă, bine sau rău, te afectează mai mult decât ai crede, reuşind să te marcheze pe viaţă, fie că accepţi acest lucru, fie că nu. Sunt lucruri pe care nu le poţi şterge cu buretele, îţi rămân întipărite în suflet şi te vor ajuta în alegerile viitoare, bune sau rele...




marți, 19 martie 2013

"Un cantec despre ea"

Am scris multe de-a lungul timpului, dar cred ca nimic nu m-a facut mai fericit (atat cat s-a putut in aceasta perioada neagra) decat scrierea de piese, pe care inca mai sper ca le voi prezenta vreodata la scena deschisa alaturi de prieteni. Totul a inceput dupa ce am cunoscut-o, cand prima piesa pentru ea prindea contur, si nu aveam sa stiu ca intr-o zi aveam sa fac altele 3, pe stari destul de diferite. Daca ar fi sa ma rezum la un numar unde am ajuns cu cantecele despre ea, cred ca este undeva pe la 10, dar tot 4 imi plac cel mai mult, dintre care pe doua le consider imnuri veritabile, si intentionez sa le pastrez pur acustice, unul chiar la o singura chitara.





Frumoaso cu parul balai

Intro:
Frumoaso cu parul balai
Cate piedici propuse mai ai,
Ca sa nu fii pretuita
Cui ar trebui, sortita?

1 A fost dragoste la prima vedere,
Doar de catre mine,
Fiecare clipa era o placere
Cand simteam ca ti-e bine.

Bridge:
Insa ceva trebuia sa se intample,
Finalul fericit de la noi sa se duca!

Refren:
Mi-ai spus doar prieteni,eu spun nu se poate
Iubirea in prietenie nu se preface,
Mi-ai spus ca iubesti pe altcineva,
Eu nu te cred, tot te astept candva…

2 Desi inca vorbim din cand in cand
Suntem prea departe,
Ne spunem multe, insa nu un rand:
To doresc aproape!

Bridge:
O piedica tot ne intrepatrunde
Iubirea cea mare sa nu se intample!





Doar un vis

1 Sunt in impas,
Nu mai stiu ce sa fac,
Mi-ai lasat
Doar resturi si tac…

Pre-refren:
Te iubesc prea mult si tu stii
De aceea iti bati joc si nu vii.

Refren:
Ce traiesc acum nu-i doresc nimanui
O durere pe care nu o agati in cui
Se spune ca totul se intampla cu UN MOTIV
Insa nu e asa, mi-a ramas DOAR UN VIS!

2 Esti prima
In fata careia mi-am deschis inima,
Dar tu
Nu ai vrut prea mult…


Bridge:
Spune-mi doar un singur cuvant
Si sigur o sa te ascult
De ce esti asa?
In amintiri esti mereu vie
De ce real nu poate sa fie
Ceva?





O viata te voi astepta

1 Sa te caracterizez in cateva cuvinte nu ar fi de-ajuns
Ai atatea calitati ca mi-ar lua mult prea mult,
As putea sa vorbesc despre tine o viata
Doar de m-ai asculta, asta e tot ce conteaza.

Pre-refren:
Blonda, micuta si frumoasa
Onesta, cu ochii albastri si voioasa…

Refren:
Tu esti tot ce imi doresc,
Andreea, iti multumesc!
O viata intreaga te voi astepta
Si de nu ajunge, dincolo de ea!

2 Momentele cu tine, cel mai depret cadou
Cat mi-as dori sa ne intalnim din nou
Sa traiesc in cea mai dulce minciuna
Etern, amandoi, intr-o lume mai buna.
    





Un cantec despre ea

1 Stau in casa absent, total degeaba
Nu am nimic de facut, a revenit vacanta,
Imi amintesc de tine, mintea o ia razna
Regret ca sunt departe, si gata!

Pre-refren:
Ceva-ceva tot trebuie sa fac,
Sa uit de tine, macar pentr-un ceas.

Refren:
Las in urma tot, imi ramane chitara
Un cantec despre ea imi vine alan-dala,
Sa il pun in versuri ar fi ceva firesc
Dar n-am vreo idee catre ce nutresc.

2 Poza ei o privesc doar pentr-o fapta
Sa o mai vad, macar o data
Cu ea in fata totu-i mai greu
Ma simt la mile departare mereu.


Bridge:
Daca ti-as spune ceva
Oare ar merita?
Ai raspunde voios
Sau ai tacea vicios?

Daca ti-as spune ca da,
Ca tu esti dragostea mea
Ai tine cont de ceva
Sau iar m-ai abandona?
Un cantec despre ea...





miercuri, 13 martie 2013

Muzica

De abia astazi am realizat ca cea care mai ma tine pe picioare este muzica, fara doar si poate... La facultate nu am cunoscut decat oboseala fizica si psihica, am tot evitat persoana care mi-a cauzat atatea, si dupa toate acestea am reusit sa ajung din nou la muzica, unde chiar am experimentat mai  tot ce am vrut, plus ca am facut rost de la proful de muzica si de notele corecte de la doua piese pe care mi-am dorit dintotdeauna sa le cant: "Fairytale Gone Bad" de la Sunrise Avenue si "La nebunie" de Vunk, cea din urma chiar nepretuita. Acum ar cam trebui sa ma pun pe treaba, plus ca am un ultimatul de o saptamana sa le invat la perfectie, altfel....


marți, 12 martie 2013

Perceptia de prietenie si cea de iubiti

Raman la parerea ca referitor la aceasta tema lumea este impartita in doua: cei care realizeaza aceste lucruri si cei care nu vor/sunt incapabili sa faca acest lucru. Atunci cand percepi pe cineva ca un prieten, cred ca este imposibil sa il vezi mai mult de atat, ca si situatia contrara, cand stii ca nu vei putea fi niciodata prieten sau prietena cu cineva pentru care ai mai multe sentimente decat de amicitie...  M-a deranjat intotdeauna cand oamenii au confundat cele doua lucruri, sau cand traiesc cu impresia ca poti sa faci tranzitia dintre cele doua ca si cum ai schimba un tren cu un altul. Cu sentimentele am realizat ca nu e niciodata de gluma, si am avut multe de suferit de pe urma incapatanarii mele de a face din dragoste prietenie, ceea ce niciodata nu s-a putut, si nici nu cred ca exista asa ceva. Din Dragoste nu cred ca se poate ajunge decat la reversul medaliei, Ura, dar asta in cazuri extreme... in rest indiferenta poate, dar nu cred ca prietenie... Era si o postare draguta pe facebook care imi atrasese atentia acum ceva vreme in urma, ce suna cam asa: "Vreau sa ramanem prieteni este ca si cand mama mi-ar spune ca mi-a murit catelul dar totusi pot sa il pastrez". Cam asa sta treaba si aici, nu cred ca daca dragostea tace, altceva frumos ii poate lua locul, asa cum este o relatie de prietenie, una sincera si deschisa care sa te faca sa te simti integrat. Intotdeauna pe prietene sau pe prieteni i-am perceput ca surori si frati, oameni in fata carora iti deschizi sufletul, ajungi sa ii cunosti mai bine decat pe tine insuti, iar ei te cunosc mai bine ca parintii tai sau mult ca bine ca pe ei insisi. Iar de fiecare data cand a venit vorba de dragoste, a fost ceva fermecat la mijloc, o magie cupidoniana care nu are comparatie, stiam de la inceput ca pe acea fata nu o pot vedea altfel decat ca o zeita, ceva pe care sa o preaslavesti, sa tii la ea si chiar sa iti dai viata fara sa iti para rau doar ca sa o vezi pe ea fericita. Nicidecum nu o vedeam sau nu luam in calcul si varianta de rezerva, aceea de prietena, pentru ca nu exista asa ceva... ori este dragoste, ori nimic.  Cu siguranta ca prietenie nu exista.

duminică, 10 martie 2013

Imi dai putere, imi dai curaj


Nu am inteles niciodata statusurile pre-inaltatoare pe care majoritatea le folosesc dupa despartiti, sub forma textelor "Multumesc ca m-ai facut mai puternic!". Dupa despartiri (iar daca a fost vorba si de dragoste adevarata nici nu mai spun!) ramane in general doar durere, suferinta ramasa in urma ei sau lui, ce poate sa revina chiar si prin elemente avute comune ( poti trece prin parcul in care v-ati intalnit prima oara sau v-ati sarutat, poti asculta o melodie pe care de obicei o cantati amandoi, si chiar si atunci se simte un gol imens in piept....). Eu am realizat ca in general ajung deprimat cand nu vorbesc cu fata care mi-a rasturnat lumea, prefer sa ma izolez total, cu castile in urechi si sa sufar in tacere. Insa cand intru in legatura cu ea, chiar si cu un simplu telefon banal in care spui "Buna! Ce faci?" si se simte oarece emotie din partea persoanei de la celalalt capat, pot spune ca radiez la propriu! Las durerile in urma, ma uit usor ca un fulg si vesel cum eram odinioara. Da! Tu imi dai curaj, tu ma ajuti sa trec peste toate, chiar daca realizezi acest lucru indirect si involuntar. Pentru mine chiar conteaza... Bine, starea aceasta euforica este mai mult decat efemera, pentru ca pana la urma ce este dragostea neimpartasita? Dar acesta este un subiect pe care cred ca il voi aborda cu alta ocazie.



duminică, 3 martie 2013

1 Martie?

Aveam ceva dubii daca sa mai postez sau nu, dar m-am decis sa fac acest lucru, ca o naratare a ultimelor evenimente din aceste zile... In primul rand, 1 Martie a inceput bine, momentul in care facultatea noastra a implinit 65 de ani, astfel ca grupul umoristic Bacteria H a avut o reprezentatie, si cand am fost interogat la microfon am descoperit ca inca mai am ceva umor prin atata durere... De asemenea, mi-am cam facut si program de plans zilnic, pur si simplu simt un gol profund, insa ma face sa ma simt altfel... Melodia cu care am spart gheata a fost "N-am iubit pe nimeni", in contrast cu pozele Ei. Acum e mult mai simplu, de la melodia de pian "Nuvole Bianche", pana la "Chiar daca" de la Florin Chilian... De ieri am inceput sa intru din nou in contact cu cea care mi-a schimbat viata, cu un simplu telefon de "La multi ani!", insa dupa aceea ajunsesem sa ma simt altfel. Poate ca voi renunta definitiv la aceasta inchidere interioara daca voi reusi sa gasesc putere, si sa incep sa redevin acelasi "eu" pe care il cunosc. Sau il cunosteam... Chiar si acum stau cu castile in urechi, cred ca visez si noaptea aceleasi 250 de piese care ruleaza intermitent. Oricum, maine o revad, poate ca dupa mult timp reusesc sa mai schimb si 2-3 cuvinte... Cine stie ce imi mai rezerva soarta? Pana acum mi-a dat de toate. Toate lucruri nedorite.






joi, 28 februarie 2013

Ruperea de tot...


"Am nevoie de o pauza in toate
Asa voi fi ca inainte, poate…
Imi trebuie o evadare
Sa ma rup de toate, chiar daca doare..."

Cum spun si versurile unei piese mai vechi, chiar daca atunci nu stiam ca o sa trec prin atatea, cu voie sau fara voie am inceput, incet, incet, sa ma rup de toate lucrurile, de realitate, de prieteni, din pacate... Nu o fac voit, pur si simplu nu imi place sa fiu un stricator de chef pe doua picioare care sa distruga tot ceea la care tine. Si unde mai pui ca veselia, sociabilitatea si cheful s-au dus toate pe apa sambetei de ceva vreme, si nici vorba sa se intoarca prea curand... Am inceput sa ador singuratatea, singura care ma consoleaza sau cel putin imi ofera momentele de reflectare de care am ajuns dependent... Daca de la piese ca "Nu am chef", "Liber", "Tu si eu", "Nu e de mine", pe care le scriam in trecut si care chiar ma reprezentau, am ajuns la titluri ca "Tara Minunilor" sau "Depresia", cred ca ceva e grav... Ma gandesc sa incerc pe la farmacii sa caut niste antidepresive puternice, ca Prozac, Zyprexa sau Coaxil, nu pentru ca as avea tentative sau ganduri de sinucidere, doar pentru ca nu mai gasesc niciun rost in viata, si poate cu ele voi primi pasivitatea mult dorita. Pana atunci, raman cu o piesa excelenta pentru starea in care ma aflu...

                          


luni, 25 februarie 2013

Ea. Sau inceputul sfarsitului

A cunoscut-o intr-o doara, asa cum ajungi sa cunosti in general persoanele, intamplator, pe strada, in locuri publice sau in alte parti. Aici a fost putin altfel, fiind vorba de un loc frecventat de ambii mai mult din obligatie decat din placere. Inainte de Ea nu era nimic, cel putin atunci, pentru ca in trecut fusese, insa in acel moment nimic nu exista cu adevarat, totul era rece si gol, asemeni unui parc inghetat si pustiu intr-o zi mohorata de toamna tarzie sau iarna... Si dupa Ea nu a mai fost nimic, acelasi vid lipsit de viata si de suflare, amintind intrucatva de spatiul cosmic, cel etern intunecat si cumplit. Din toate punctele de vedere. El a remarcat-o din prima clipa, insa a fost retinut, era si normal sa  fie asa, a gandit cu tact si a mentinut distanta poate mai mult decat trebuia, facand nu ce ii dicta inima, ci ratiunea. A tot asteptat, pana a inceput discret sa discute cu Ea in mai multe moduri, cu timpul a simtit ca exista ceva, chiar daca mult mai putin decat si-ar fi dorit, dar a continuat. A asteptat-o de la ore, a stat un timp destul de mare pentru a-i spune ce simte, a incercat sa isi dovedeasca taria vorbelor prin fapte certe, dar degeaba... Pentru prima data simtea ca isi urmeaza inima, ca isi deschide sufletul cu adevarat in fata cuiva, si murea de ciuda cand vedea cat de greu merg toate, cat de potrivnice ii erau momentele de sincronizare sau chiar cele atmosferice, care nu doar o data au rasturnat calculele de pe hartie. Si totusi nu s-a lasat, stia ca daca nu va fi Ea va ajunge din nou intr-o stare nefasta, va cunoaste iar si iar acel spatiu gol, totul inghetat in jur si nimic care sa mai aiba vreun sens. A avut si inspiratie, i-a compus numeroase cantece pe care spera ca le va interpreta vreodata, si nu neaaparat in fata Ei, dar va spera ca aceste cuvinte vor ajunge la urechile ei si vor trezi ceva care in prezent nu a fost posibil. Iar cum povestea ilustrata aici nu este vreun basm cu happy-end'ing, trebuia sa existe ceva la mijloc care sa faca acea relatie imposibila, un element asupra caruia el nu va insista deloc, pentru ca acum nu si-ar mai avea rostul... Insa ce ramane din toate, poate ca nimic cu adevarat, sau poate ca ceva va trai in sufletul lui pentru totdeauna, isi va aminti de Ea si va ofta adanc... Si astazi o mai vede din cand in cand, insa nu mai are taria sa o salute, stie ca nu ar rezolva nimic, poate doar mai multa durere si numeroase intrebari retorice "Cum ar fi daca...?". Acum el s-a rezumat, sau mai bine spus s-a retras in muzica, singura dragoste care stie ca nu il va indurera sau dezamagi vreodata, ramanand cu un gust amar si o experienta de viata inestimabila... Pacat ca a trebuit sa treaca prin atatea pentru a si-o insusi. 
Acum El zambeste si este vesel atunci cand e cazul, dar nu pentru ca asa simte, ci pentru ca nu vrea sa umbreasca fericirea prietenilor sai prin problemele lui personale, lucru care i-ar face si pe acestia sa isi piarda starea buna de spirit. Insa numai El stie cu adevarat ce este in sufletul lui si ce simte...





Ajungand la finalul povestii, as fi ipocrit sa spun ca El nu sunt eu, iar Ea nu esti tu, totul intr-o poveste pe cat de excentrica si de dura, pe atat de reala...