2 Atipicupunctură

Minutele treceau foarte greu când erai nevoit să aștepți în ploaie, să înfrunți vântul într-un loc ce nu te proteja mai deloc... Tânărul își pierdea răbdarea, dar se gândea că cel puțin nu îl mai văzuse de atât de mult timp pe acel amic. Ultima oară când auzise de el, avea un concert, el fiind basistul unei trupe locale ce zi de zi avea tot mai mulți fani. Tot gândindu-se la aceste lucruri, nici nu și-a dat seama că ploaia aproape se oprise, doar mici picături picau când și când...

Tot pe nesimțite, se simți atins pe umăr. Până să aibă ocazia de a se întoarce, auzi o voce extrem de cunoscută, și parcă toate grijile lui erau departe. Era chiar el, prietenul său pe care nu îl mai văzuse de mult timp. Îl vom numi Dan. Acesta, un tip nu foarte solid, dar extrem de vesel și de direct, era poate exact lucrul de care personajul nostru avea nevoie pentru a mai uita de unele lucruri...

"-Tu, nu îmi vine să cred că ai venit! Scuze de vremea asta pe care te-am chemat, dar în zilele urmatoare am repetiții și nu mai aveam când să ajung."
Chiar atunci, s-a așezat pe banca de vis-a-vis, s-a așezat pe aceasta, nu înainte însă de a-și lăsa husa lângă el, deschizând fermoarele. Era un Fender electro-acustic de toata frumusețea, o piesă cu un sunet nemaipomenit, adresându-se oricărui gen de muzică, iar prețul era nesemnificativ, complet irelevant cu ce putea oferi acea chitară. 

Tânărul se aștepta la asta. Dan era acel tip nonconformist, neconvențional, atipic, exact așa cum fusese și el odată, acel tip care îți oferă fericire când nu te aștepți sau nu o ceri, mai ales. Știa că Dan cânta de multe ori, o făcuse pe Republicii, la Modarom, prin parcuri, dar nu pentru bani, ca ceilalți, ci pentru el. O făcea în aer liber pentru că i se părea că muzica moare dacă nu este auzită și de alții, notele muzicale se loveau de pereții mult prea strâmți ai locuinței lui din Calea București și câdeau secerate... De aceea prefera să o facă în locuri publice , nu neaapărat să fie ascultat de alții, dar pentru a avea certitudinea că notele făcute de acesta se înălțau până la bolta cerească, și mai presus de ea...

Tânărul visa cu ochii deschiși la toate acestea, până să fie trezit din clipa de melancolie la auzul numelui său.
"- Tu mai cânți?"
Era o întrebare care îl prinsese pe tânăr în offsaid. Nu o mai făcuse de mai bine de o lună, chiar nu avusese o stare artistică în ultimul timp, iar colegii din fosta lui trupă erau răsfirați prin alte proiecte muzicale mici din suburbiile orașului.
"-Nu...nu, nu am mai făcut-o."
"-De ce nu? Aveai unele versuri interesante."
"-Poate că așa a fost să fie..."
"- Totuși, încă mai știi câte ceva, nu?", insistă Dan.
"-Este ca mersul pe bicicletă, nu se uită..."

Tânărul se apropie, oarecum intimidat de acea piesă de colecție ce se afla în fața lui... De multă vreme nu mai avusese pe mână ceva atât de prețios, dar recordurile sunt pentru a fi sparte. Astfel încât lua acel Fender și se așeză pe bancă, lângă Dan. Știa că niște armonii ale unei piese cu adevărat prețioasă pentru el se aflau mereu în buzunar, astfel încât scoase bucata de hârtie.
"-Ce este Dsus2?", îl întrebă Dan.
"- Re suspendat 2, adică Re-Mi-La..."