Ziua începuse normal, fără ca ceva să anunțe ceea ce avea să se întâmple, ce urma să fie dezgropat dintr-un trecut poate uitat...
Ceasul anunța ora 11, era timpul ca tânărul să se trezească. Nu ar fi vrut deloc să o facă, era o dimineață ploioasă, iar cearșafurile erau încă atât de calde, încât reprezentau un adevărat impediment... Însă promisiunea este promisiune. Dacă a spus ca îl va revedea pe acel amic, trebuia să o facă, iar vremea nu era un argument destul de puternic pentru a nu o face.
Tânărul își adună toate puterile într-o sforțare hotărâtă, una care să îi alunge ultimele fărâme de somn și să combată această stare. După 2-3 încercări, a cunoscut gustul victoriei: era în picioare. Imediat după scurta rutină de dimineață, și-a tras pe el în fugă o pereche de blugi, un tricou, geaca și o pereche de teniși aleasă complet la întâmplare. Din păcate, după o dublă verificare, îi lipsea obiectul cel mai depreț în acest moment: umbrela. Exact. Tocmai obiectul cel mai indispensabil îi lipsea în acest moment. Ultima lui umbrelă se stricase, dar din ce se vede neglijența și poate absența timpului au făcut ca în acel moment tânărul să rămână descoperit. Varianta finală rămânea autobuzul, bineînțeles, cea pe care avea să o folosească.
Doar câteva minute l-au despărțit de stația lui 5, dar a fost de ajuns pentru ca picăturile de ploaie să își lase amprenta. Verificând orarul autobuzelor, se pare ca 10 minute îl despărțeau pe tânăr de mult-doritul autovehicul de transport în comun. "Numai bine", gândea el, avea timp și de o țigară. Și-a aprins liniștit țigara, și cu această ocazie avea timp să se mai gândească și la evenimentele din ultima lună... cât de mult se schimbaseră unele locuri, unele persoane, câte lucruri le lăsase pe ultima sută de metri, cum trebuia el poate să se găsească în Sfântu Gheorghe la acea vreme, sau la cât de mult decăzuse în ultima lună. Timpul trecea ușor când îți aduceai reproșuri, astfel încât nici nu a luat seama cum țigara lui se terminase, sau cum autobuzul tocmai oprea în stație.
Atmosfera din autobuz fusese întotdeauna interesantă, dar nimic nu se compară cu aceasta când afară sunt și niște condiții atmosferice destul de nefavorabile. Totul în jur părea atat de cald, de liniștit, de familiar, încât nu aveai cum să nu te simți ca într-un cămin, înconjurat de persoane amiabile, fie că mergeai până în capătul liniei sau numai câteva stații. Găsind un loc liber, tânărul îl luă fără ezitare, admirând dezlănțuirile naturii de pe geamul autobuzului. În mintea lui începuseră să se desfășoare tot felul de scenarii, se gândea cât avea să îl disprețuiască pe acel prieten dacă avea să întârzie, ce urma să facă zilele acestea, pentru că programul era foarte încărcat și aveau de stabilit multe... In fine, fel de fel de lucruri care veneau, lăsau o urmă de tensiune în suflet și apoi plecau la fel de ușor precum apăruseră, pentru a face lor altora noi. Atenția era total distrasă, absentă mai degrabă, la tot ceea ce se întâmpla în jur... Și totuși, un lucru l-a făcut pe tânăr să tresare... Ceva ce îi amintea de niște lucruri din trecut, de o persoană din trecut pe care credea că o lăsase în urmă...
La câțiva pași de el, chiar sub privirea pierdută în gol a tânărului, era un cuplu de adolescenți care se îmbrățișau și se sărutau cu mare tandrețe, ca și cum nu s-ar fi văzut de foarte mult timp. Nimic neobișnuit, cupluri de acest fel văzuse cu sutele prin tot felul de locuri. Însă, parcă acum ceva era diferit... Atingerile, pasiunea, dar mai ales inocența, dorința și lucrurile atât de mărunte îi aminteau de cineva din trecut, peste care chiar credea că trecuse de mult. Îi amintea de el și de acea persoană care nu îl merita, dar care totuși îl rănise destul de puternic... Ironic cum unele lucruri neînsemnate îți pot trezi atâtea și atâtea lucruri, cum te pot răscoli atunci când te aștepți mai puțin.
Se tot gândea... oare el chiar era singurul care crezuse, și încă mai credea în iubire, în sentimente sincere și în persoane, în alți oameni mai presus decât el?
Tânărul deja regreta alegerea... Patul de acasă i se părea acum mai cald ca niciodată, atmosfera de letargie i se desfășura ca ceva sublim, un sentiment greu de atins atunci. Alegerea fusese însă făcută, trebuia să se împace cu ideea...
Tot gândindu-se la lucrurile din trecut, protagonistul era să piardă stația unde trebuia să coboare... Ah, Modarom-ul se înfățișa ca un turn regal, o structură fortificată ce apăra centrul Brașovului de pericole. "Păcat că nu și de această vreme mohorâtă", gândea tânărul, așteptând ca autobuzul să oprească în stație și să își continue drumul. Ceea ce se și întâmplă, 3 minute mai târziu. Peste alte 2 minute, tânărul se afla la baza clădirii, așteptându-și prietenul, care, ca întotdeauna, lipsea cu desăvârșire...
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu