joi, 26 iunie 2014

Are logică

Este greu să pici... Este al dracului de greu, te simți ca și cum nimic nu te-ar mai scoate din convalescență, și ajungi în cele din urmă dependent de stare, ca de toate viciile, de altfel... Durerea este un viciu, unul peste care treci greu, trebuind luni sau ani până să lași în urmă o stare mai veche...


Cu mine, ce a fost cu adevărat greu, singurul lucru, că mereu am crezut că persoana de lângă mine avea să stea alături toata viața... Și tocmai de aceea căzătura era cu atât mai mare, iar rănile se închideau dupa luni întregi de meditare la ce a fost și ce avea să vină...
Dar cred că de departe cele mai dure șocuri sunt de departe când ești cu adevărat fericit și primești gloanțe direct în inimă, dar nu sunt 2,3, ce au de gând să se oprească... Sunt sute, poate mii, ce îți fărâmițează ce ți-a mai rămas din suflet... Exact ca atunci când vine Viața la tine să îți spună "Salut Alex. Parcă ești prea fericit azi... Haide să te duc într-un loc fain... Nu vreau să te pun la pământ, să te bag la 10 metri sub el este ceea ce am de gând, daca binevoiești". Este și normal să rămâi cu nimic, așa funcționează matematica.
Așa că este oarecum greu când în prima zi când conștientizezi în sfârșit că ești fericit, să apară ceva care să te zdruncine, iar apoi să începi încet, dar sigur, să cazi...


Apoi este oarecum logic să devii mai sensibil, câteva probleme ce poate până atunci îți păreau neînsemnate acum te rănesc și deschid răni mai vechi, sentimente din trecut, iar încursiunea către întuneri continuă... Țigări, alcool, cafea, somn foarte puțin, toate acestea alcătuind zombie-ul din prezent pe care nimeni, nici măcar el nu se mai recunoaște...

Sunt greu impresional, aproape deloc... Nu mă las intimidat de lucruri sau de situații, întotdeauna picioarele mele au fost pe pământ, însă capul în aer... Până recent, când dilemele m-au făcut să îmi ridic mintea mai presus de galaxie, dar să îmi afund picioarele la mai mulți metri decât aș putea număra, sub pământ...
Dacă ar fi fost să ma descriu în câteva rânduri, probabil eram un arogant îngâmfat ce avea mereu dreptate, un narcisist și un egocentric ce culmea, nu se sfia să spună asta sau să facă glume pe această tema... Iar ca prieten nu aveam foarte multe să îmi reproșez. Atenție, am spus foarte multe, nu nimic sau altceva.


Sunt unele lucruri cu care nu mă mândresc, dar no, fiecare își așterne așa cum doarme... Este cel putin un gând care te face să continui pe calea aleasă, fie ea bună sau rea.

Îmi pare rău pentru oamenii pe care i-am dezamăgit, i-am ignorat sau i-am rănit, dar de un timp nu mai sunt în apele mele, așa că vă mulțumesc anticipat pentru înțelegere, iar dacă mai țineți la mine, lăsați-mă în pace, de preferat ignorați-mă complet, eu am renunțat de mult la mine, nu are rost să nu faceți și voi exact același lucru. Da sau nu, oricum nu aveți șanse să schimbați ceva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu