Variabilele vieții

Variabilele vieții... Fututele variabile ale vieții. Se pare că orice aș face, nu pot scăpa de matematică atunci când vine vorba de sentimente. De matematica sufletului. Nu știu unde am ales greșit pe parcursul vieții, dar se pare că toate se adună la un moment dat încât te lasă fără suflu... Fiecare alegere din viața ta, fiecare variabilă își face resimțit efectul, iar fiecare greșeală te lovește din plin peste față și te lasă fără vlagă...

M-am gândit adesea cum ar fi fost dacă nu aș fi întâlnit-o... Probabil ar fi fost mult mai bine. Sigur, nu ar fi existat acum o persoană pe care să o detest în lume, dar poate nici cântecul preferat pe care l-am scris... Și totuși, dacă nu ar fi existat EA, sau dacă destinele noastre nu s-ar fi intersectat, acum eu nu aș mai fi fumat (n.r.: din cauza ei m-am apucat de fumat), și de asemenea să port o luptă interioară ce trebuia să mă distrugă aproape complet la început de an. Dar...

Și iar... Dacă nu aș fi fost la o întâlnire cu EA, poate că nu s-ar fi ajuns să o rănesc, fără să îmi greșească cu  absolut nimic, iar acum nu ar mai fi încă un lucru care să mă apese, sau să îmi molesteze conștiința. Nu aș fi revenit la țigări și poate aveam mai multe momente fericite decât triste în acea perioadă... Poate că aș fi dormit mai mult, nu aș fi avut atâtea lupte cu mine, fiecare dintre ele să fie pierdută în defavoarea argumentelor contrare...

Și încă o variabilă. Mă întreb cum ar fi fost viața din prezent dacă nu aș fi întâlnit-o atunci, sau mai bine spus oprit în acea zonă, pe EA, să schimbăm numerele de telefon, să vorbim de atunci zilnic... Ar fi fost mai simplu să mă afund singur în sentimentele mele și să mă las distrus de ele, dar acum trebuie să lupt pe două fronturi pentru a nu o distruge și pe EA, care vrea să rămână alături, chiar dacă eu nu merg acum decât într-o direcție, și nu, nu este cea în sus...

Idioatele de variabile ale vieții, aceste fluctuații spațio-temporale care se fac resimțite când te aștepți mai puțin și distrug tot ce ai clădit... Pentru că până la urmă, nu simți o melodie tristă până nu trăiești acel sentiment din cântec, nu înțelegi pe deplin o dramă până nu te identifici cu protagoniștii sau nu plângi citind o carte decât atunci când cunoști acea stare pe care personajele o experimentează, fiindu-ți atât de familiare acele lucruri...

Și ce este trist cu adevărat? Că aceste lucruri niciodată nu se sfârșesc, și nu există medicament pentru ele, nu au tratament... 

Uneori ar fi mai simplu ca totul să se termine...