Nu exista nimic la început... Nici durere, nici suferinţă, pentru ca
sentimentele încă nu se formaseră. Totuşi, cum era normal, ai venit pe lume...
Mai târziu cu o lună decât ceilalţi, ce e drept, dar ai venit (probabil ştiai
ce te aşteaptă şi preferai să prelungeşti momentul cât mai mult posibil). Erai
mic, mai mic decât toţi, timid, combinaţia perfectă când vine vorba de insucces
în a-ţi face
prieteni. Şi totusi te-ai descurcat. Însă nu ştiai ce te
aşteaptă…
Timpul a trecut repede. Ai pierdut cateva
rude apropiate, însă soarta te-a ferit de suferinţă, la 4 ani fiind prea mic să
ştii ce înseamnă moartea. Ai ajuns la grădiniţă, o perioadă frumoasă, ca mai
toată din copilărie, de altfel, toată ziua însemnând distracţie, o joacă
permanent cu jucăriile tale, cu vecinii, cu prietenii, cu colegii… Nu ştiai ce
te aşteaptă…
Acum te găsim la şcoală, cel mai mic din efectiv,
speriat de noutatea sistemului, de învăţătoarea extrem de excesivă, însă cu
colegii chiar te-ai simţit apropiat. Alte amintiri frumoase de adăugat la
repertoriu. Ai trecut în gimnaziu, unde a fost o perioadă grea pentru tine,
plină de îngâmfaţi, îţi doreai să scapi… Ai reuşit. Ai ajuns la liceu. Unul
peste aşteptări, şi, deşi ai avut un colectiv de evitat per ansamblu, te-ai
împăcat cu toate lucrurile, încă erai mândru de tine. Nu bănuiai ce te
aşteaptă…
Te găseşti în clasa a 12-a. Ajungi să te
îndrăgosteşti cu adevărat pentru prima oară… Ce sentiment… Simţi că pluteşti, o
vrei numai pe ea, gata cu găştile tale de prieteni, crezi că ai găsit
răspunsul… Din păcate, este o mică deziluzie, care îţi aduce primele lacrimi
vărsate din iubire… Primele dintr-un şir foarte lung. Simţi că mori, eşti
agitat şi nu ştii ce să faci. Realizezi că eşti un visător, un romantic
incurabil, diferit de prietenii lui care trec fără probleme peste relaţii, spre
deosebire de tine. Cu ajutorul a 2 prieteni, te pui pe picioare, reuşeşti să o
uiţi total. Din acea experienţă de viaţă nu rămâi decât cu două scrieri despre
ea, pe care le pui bine. Tot atunci apuci şi calea muzicii, una care avea să te
ajute foarte mult în viitor. Dar tot e drum lung, şi nu ştii ce te aşteaptă…
Cu
o viteză uimitoare, te trezeşti la facultate. Totul este inedit, oraşul,
colegii, noile cunoştinţe de viaţă… Eşti prietenos,
încerci să îi împaci pe toţi, să schimbi părerea despre oamenii locului din
care vii tu. Toate bune şi frumoase. Atunci bineînţeles că trebuia ceva să se
întâmple... Dai din nou peste dragoste, sau ea dă peste tine. De această dată
parcă este şi mai grav, o vezi oriunde ai întoarce privirea, multe piese îţi
amintesc de ea... Din păcate, din nou, lucrurile nu merg conform planului, deschizându-ţi
inima şi fiind refuzat sub pretextul “Al doilea sosit”. În
ciuda acestor lucruri, nu o poţi şterge din minte, încă o iubeşti, îţi place
totul la ea, nu... Nu merge aşa. Şi dupa aproape un an, aveai să o consideri
iubirea vieţii, până să cunoşti pe altcineva... Intri în depresie, îţi
îndepărtezi prietenii, te închizi în tine şi laşi totul durerii... Timp de
aproape 7 luni nu ai mai zâmbit, nu prea ai mai vorbit, ai alergat singur
pentru a încerca să uiţi, şi nimic nu a dat roade. Ai luat pe rând alte
variante, de la ţigări şi alcool până la antidepresive şi lame. Totuşi ai spus
să simţi fiecare lovitură, fiecare rană în parte, şi ai continuat pe drumul
întunecat al vieţii. După ce ai ajuns la capătul puterilor, când nu mai aveai
de unde să consumi durere, ai trecut până la urmă peste. Deşi încă tresăreai
când o mai vedeai întâmplător... Şi totuşi, încă puţin, pe lângă ceea ce avea
să te aştepte...
Un an nou de
facultate. Forţe proaspete, veselie, emani practic fericire, energie, eşti
asemeni unui copil, fără doar şi poate. Tot atunci începi să vorbeşti cu o fată
de la o distanţă destul de mare, şi încet-încet te apropii de ea. Nu
îţi convine, te sperii, parcă nu vrei o relaţie unde să o vezi o dată la
săptămână… Pentru a încerca să dai inapoi, începi să discuţi pe multe platforme
sociale, şi practic eşti “agăţat” de o fată. Ironia face ca aceasta să fie de la o
distanţă de 3 cifre, şi totuşi ajungi să ai sentimente pentru ea... Te vede, o
vezi, îţi vine greu, dar sentimentele sunt mai puternice decât distanţa. Totuşi
ea nu ştie ce vrea, iar se sfârşeşte totul subit, fără a avea măcar un cuvânt
de spus...Simţi cum cerul cade peste tine, te clatini... Chiar anticipai o noua
depresie, până să te salveze un prieten, mai întâi la alergat şi la discuţii,
iar mai apoi singur, gândindu-te la altceva. În cele din urmă, scapi,
fără mare durere. Starea de bine îţi revine, parcă şi mai multă, pentru a
recupera timpul pierdut. Însă nu ştiai ce avea să vină…
A fost o perioadă de vreo lună în care
chiar nu ai avut niciun regret, fiind fericit doar cu tine şi nimic mai mult.
Atunci ajungi să te apropii, în calitate de prieten, de o fată. Nimic anormal,
nimic ieşit din comun, doi prieteni care îşi ţineau companie şi se bucurau de
prezenţele lor, unul cu altul. Problemele parcă şi-au făcut loc când
sentimentele au început să îţi scape de sub control, să realizezi că simţi mai
mult pentru ea. Nu ai spus totuşi nimic, nevrând să o pierzi, cu atât mai mult
cu cât nu ştiai ce simte ea pentru tine. Însă după un timp nu foarte îndelungat
ajungi cu ea… Parcă este un vis, nu? Trăieşti după devizele “Happy Ending” şi “Fără regrete”, fiind pe deplin fericit,
având tot ceea ce îţi doreşti, oferindu-i din pasiunile şi personalitate ta,
iar tu primind din însuşirile ei. O iubeşti, dar nu numai puţin, nebuneşte
chiar, deşi ai avut o perioadă scurtă cu ea, însă ştii asta, i-ai şi spus-o
fericit de la început, ai face orice pentru ea… Poate acele săptămâni sunt
singurele momente pe care nu le-ai dori şterse din anul 2013, unul de coşmar în
întregime. Cum nu trăim în poveşti, iar aici nu există finaluri fericite, la
prima piedică, adică distanţa, s-a văzut câtă iubire a existat din partea
celeilalte persoane… Mulţumită acestui incident, ai parte de prima vacanţă de
iarnă de coşmar, când îţi petreci tot timpul supărat, îngândurat, plângând,
având parte de nopţi nedormite… Nu contează că este Crăciunul, Revelionul,
pentru tine nu sunt decât zile când vrei să dispari, să pleci de acasă pentru
a-ţi vărsa durerea departe de ochii familiei… Ai o cădere nervoasă, ajungi
instabil emoţional… Sincer, este greu să fii la pământ într-o perioadă când
toată lumea emană fericire. Este greu să nu îţi poţi stăpâni lacrimile când
auzi un cântec trist, când eşti îmbărbătat, sfătuit, criticat sau compătimit de
prieteni… Şi totuşi lucrurile sunt departe de a fi terminate… Durerea aceasta
pare a-ţi aduce şi toate suferinţele din trecut, te simţi în cădere liberă,
atacat din toate părţile. Te îndepărtezi iar de toate… Faci lucruri la care
niciodată nu te gândeai, îţi trec prin cap gânduri negre, extreme, care îţi dau
fiori… Doar tu eşti cel care face orice îţi trece prin cap, cum ai făcut până
acum, nu? Ajungi să te ţină pe picioare doar durerea fizică, o necesitate, mai presus de o dependenţă. După lame, pentru tine mai am
o sugestie de viitor, tutunul. Dacă nici acesta nu dă roade, poţi sta
liniştit,nu e nevoie să treci iar prin luni întregi de suferinţă, mai ai un
plan care te va scăpa de orice durere... Acum stai liniştit, iubeşte-o
în continuare, suferă, plângi, rezolvarea stă în mâinile tale, oricând nu mai
poţi face faţă, ştii ce ai de făcut. Ştii ce te aşteaptă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu