A cunoscut-o intr-o doara, asa cum ajungi sa cunosti in general persoanele, intamplator, pe strada, in locuri publice sau in alte parti. Aici a fost putin altfel, fiind vorba de un loc frecventat de ambii mai mult din obligatie decat din placere. Inainte de Ea nu era nimic, cel putin atunci, pentru ca in trecut fusese, insa in acel moment nimic nu exista cu adevarat, totul era rece si gol, asemeni unui parc inghetat si pustiu intr-o zi mohorata de toamna tarzie sau iarna... Si dupa Ea nu a mai fost nimic, acelasi vid lipsit de viata si de suflare, amintind intrucatva de spatiul cosmic, cel etern intunecat si cumplit. Din toate punctele de vedere. El a remarcat-o din prima clipa, insa a fost retinut, era si normal sa fie asa, a gandit cu tact si a mentinut distanta poate mai mult decat trebuia, facand nu ce ii dicta inima, ci ratiunea. A tot asteptat, pana a inceput discret sa discute cu Ea in mai multe moduri, cu timpul a simtit ca exista ceva, chiar daca mult mai putin decat si-ar fi dorit, dar a continuat. A asteptat-o de la ore, a stat un timp destul de mare pentru a-i spune ce simte, a incercat sa isi dovedeasca taria vorbelor prin fapte certe, dar degeaba... Pentru prima data simtea ca isi urmeaza inima, ca isi deschide sufletul cu adevarat in fata cuiva, si murea de ciuda cand vedea cat de greu merg toate, cat de potrivnice ii erau momentele de sincronizare sau chiar cele atmosferice, care nu doar o data au rasturnat calculele de pe hartie. Si totusi nu s-a lasat, stia ca daca nu va fi Ea va ajunge din nou intr-o stare nefasta, va cunoaste iar si iar acel spatiu gol, totul inghetat in jur si nimic care sa mai aiba vreun sens. A avut si inspiratie, i-a compus numeroase cantece pe care spera ca le va interpreta vreodata, si nu neaaparat in fata Ei, dar va spera ca aceste cuvinte vor ajunge la urechile ei si vor trezi ceva care in prezent nu a fost posibil. Iar cum povestea ilustrata aici nu este vreun basm cu happy-end'ing, trebuia sa existe ceva la mijloc care sa faca acea relatie imposibila, un element asupra caruia el nu va insista deloc, pentru ca acum nu si-ar mai avea rostul... Insa ce ramane din toate, poate ca nimic cu adevarat, sau poate ca ceva va trai in sufletul lui pentru totdeauna, isi va aminti de Ea si va ofta adanc... Si astazi o mai vede din cand in cand, insa nu mai are taria sa o salute, stie ca nu ar rezolva nimic, poate doar mai multa durere si numeroase intrebari retorice "Cum ar fi daca...?". Acum el s-a rezumat, sau mai bine spus s-a retras in muzica, singura dragoste care stie ca nu il va indurera sau dezamagi vreodata, ramanand cu un gust amar si o experienta de viata inestimabila... Pacat ca a trebuit sa treaca prin atatea pentru a si-o insusi. Acum El zambeste si este vesel atunci cand e cazul, dar nu pentru ca asa simte, ci pentru ca nu vrea sa umbreasca fericirea prietenilor sai prin problemele lui personale, lucru care i-ar face si pe acestia sa isi piarda starea buna de spirit. Insa numai El stie cu adevarat ce este in sufletul lui si ce simte...
Ajungand la finalul povestii, as fi ipocrit sa spun ca El nu sunt eu, iar Ea nu esti tu, totul intr-o poveste pe cat de excentrica si de dura, pe atat de reala...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu