VI. You'll never walk alone

 "Singuratatea este putere.

Repeta dupa mine.

Cand esti in continua cadere

Doar repeta dupa mine aceste cuvinte pline de durere:

'Singuratatea este putere.' "

Am ajuns si la finalul vacantei mele. Sau cel putin, asa am crezut eu initial. La ce somn devreme luasem cu o zi inainte, nici nu este de mirare ca m-am trezit pe la 4. Bine, neoficial la 4, cand am inceput sa ma foiesc in pat. Pe la 5 si ceva am cedat si m-am ridicat. Am avut timp de toate, de mancat, de dus, de cafea, de cola, era deja ora 7 si eu ma gandeam sa ies la o doza de bere inainte de plecare. Ma postasem iara in pat, si ma uitam la tavan.

Destul de poetice aceste becuri, chiar imi vor lipsi. Chiar imi va lipsi pana si aceasta camera, desi destul de rece, a fost foarte primitoare cu mine si mi-a oferit de toate, ca o gazda buna. De toate mai putin o companie, dar asta era deja peste atributiile ei. 

Nu ma simteam cu mult mai WOW, dar era cumva de asteptat, nici Roma nu s-a construit intr-o zi, sau o saptamana, era de asteptat ca nici starea mea emotionala sa nu fie mirifica si mirobolanta dintr-o data.

Mi-am aruncat privirea pe geam, sa ma pregatesc emotional pentru "canicula" de afara. Totul se prezenta dupa cum si era de asteptat... inghetat.

Nicio problema, am mai trecut eu prin asemenea dimineti inghetate, una in plus sau in minus nu ar fi facut diferenta, eram pregatit sa infrunt natura salbatica inca o data.

"Singuratatea este putere", o tentativa de a scrie nu doar o poezie, dar un imn, un crez, ceva care sa rezoneze adanc cu mine si poate cu altii ce treceau prin situatia mea, ori au trecut. Inca eram destul de inspirat, ca si idee, am gasit un cub de gheata ce ma astepta afara, la masa, si chiar i-am facut niste versuri. A durat cateva minute sa scot metaforic 7 strofe despre el, si sa stau sa il contemplez in tihna. 

Eram prins puternic in gandurile mele, pe de o parte, cubul de gheata si poeziile, pe de alta parte, gestionarea bagajului si ultimelor pregatiri ca pana la 12 sa fiu gata cu toate, cand deodata aud o voce in fundal "Hai inauntru, ca e frig! Hai sa bem!"

Era unul dintre barmanii ospatari de aseara de la restaurant, ce ma chema aparent la beuta. Uhm, da. S-a dus pe brazda poezia mea cu singuratatea.

Un aspect important pe care il uitasem despre mine e ca eu dintotdeauna am fost un "people gatherer". Am unit mese, am cunoscut o multime de oameni fara ca eu sa ma bag in seama sau sa ii caut, ei veneau la mine si ramaneau. Pacat ca nu pot spune acelasi lucru si despre persoanele din relatie, dar deh, asta e alt topic subiect de roman sau serie de volume. Aviz imnul echipei de football Liverpool F.C., "You'll never walk alone". Aparent asa era si cazul meu, chiar si intr-un oras in care am venit pentru ca nu stiam pe nimeni, sau mai aproape pe nimeni, deja incepeam sa am tot mai multe cunostinte.

Ca si paralela, ma gandisem la ce spunea cineva din trecutul meu, cum ar fi fost sa ne mutam intr-un alt oras si sa incepem viata de la zero? Mediu nou, nimeni cunoscut, un job nou. Da, acum ca ma gandesc, ar fi sunat de vis, desi cred ca maxim o saptamana as fi stat cvasi-necunoscut, pentru ca oameni ar fi aparut pentru a lua parte la aventura vietii mele in timp.

Asa si aici. Am dat curs invitatiei, am mers cu tip, am aflat ca il cheama David, e din Brasov, are 33 de ani si da, 2 copii. Si aparent foarte multe combinatii, pe Facebook era logodit cu o tipa, acolo la bar avea alta "nevasta". Casanova el asa de fel. :)

L-am lasat acolo si pe fratele David, alaturi de "nevasta" lui, Diana. Tot asa i-am cunoscut si pe restul de la bar, pe Stefan, tipul super de treaba si muncitor, pe Cristina, ospatarita ce a fost chemata ca si back-up pentru ca David s-a cam... rupt in freza si a trebuit sa i se dea liber in ziua aia. 

Am stat cu David mult la povesti, omul mi-a acoperit toata bautura, eu mi-am platit mancarea, insa m-am decis sa mai stau o noapte. Ziua de abia incepuse si era mai plina de peripetii ca toate, chit ca se invartea in jurul hotelului doar, si nu in exteriorul lui.

Am mers la receptie, am vorbit cu doamna Anca, cea ce ma cazase in atatea randuri in trecut, si chiar am ajuns sa stau la povesti si cu ea, am aflat ca de fapt sunt 3 camere cu baldachin, nu doar una, asa cum credeam initial, ca si ea e cu mancarea picanta, si ca eu sunt un vizitator "model", ca nu a fost nevoie de multa munca dupa mine si e mereu o placere pentru ea sa stau acolo. 

V. Singuratatea omului de geniu

 "Funny cum renunti la ale tale activitati

Cand dai de un tip nou, uiti tot, 

Renunti la postarile tale despre natura

Cele ce te faceau acea magica faptura..."

Ziua de astazi a inceput cum nu se putea mai prost. Nu inteleg de ce oamenii lanseaza lovituri peste lovituri, mai ales cele ulterioare. Dupa ce nu am mai vorbit aproape vreo saptamana, cineva s-a decis pe 29 Ianuarie sa stearga poreclele de Facebook, all of a sudden. Ca intepatura.

Astazi, si mai si. A facut ceea ce nu ma asteptam vreodata sa faca. Si-a trecut profilul de Instagram pe Privat, si eu am fost singurul sters de ea (ca sa nu ii mai vad activitatea) si bineinteles ca s-a decis sa nu ma mai urmareasca. Ea posta diferite fotografii cu multe taguri, in engleza, romana, maghiara, ca sa ajunga la cat mai multe persoane acele poze si sa fie apreciate de multi. 

A renuntat la aceasta ideologie pe care eu o stiam. M-a deranjat faptul ca a vrut sa intepe iar ulterior, iar cum spunea o buna prietena, Tania, asta este cerseala de atentie, sincer. Trebuie sa intepe cu ce poate ca sa stie o treaba bine facuta. Foarta urata aceasta abordare, amuzant cum spunea ea ca nu fuge de oameni, ca nu este razbunatoare sau ceva. Mhm. Pe dracu'.

M-am resemnat cu situatia, alta atitudine de cacao a fostei mele logodnice pentru care ar trebui sa fiu hater in plus, si am stat cu privirea aruncata in gol, de pe geamul ferestrei mele.

Am iesit la aceeasi rutina, adica 5 To Go pentru cafelootsa de dimineata, unde de aceasta data am decis sa iau si un sandvis cu piept de pui si bacon. Sincer, un deliciu, recomand, este foarte bun si hranitor, iar ca si match pentru cafea este perfect. O alegere foarte buna:

Intors la hotel, ma apucase cumva o stare de melancolie... imi era dor de ea, imi era dor de discutiile noastre despre tot si nimic totodata, ma gandeam cat de minunat ar fi fost de era si ea acolo, fie la munca, fie dormind in pat, si eu sa vin cu papa la pachet. Mda, poate intr-un Univers paralel, in acesta clar nu.

"Camera de hotel spui ca este cavoul meu,

Desi este calda, sufleteste este rece si goala,

O evit ori de cate ori pot,

Nu imi place acest loc pustiu deloc"

Asa ma simteam astazi, dupa acest inceput "fulminant" de zi. Simteam ca ma sufoc in camera, nu stiam ce sa fac, incotro sa o apuc doar sa "evadez" din acest loc si sa fac ceva astazi, chiar daca eram constrans de laptopul meu pe de o parte, iar de frigul de afara pe de alta parte.

"Azi am intrat iara in camera,

M-a intampinat un miros placut de vin si portocala,

Este de la carafa de ieri seara

Primita la pachet c-un gand ce ma infioara..."

Exact! Atmosfera era foarte OK, nu o sa mint, mirosea a parfum si a vin cu portocala in camera, mai mult decat OK sau mai frumos decat miroase la mine in apartamentul din Brasov (animal de companie, aerisit rar, mda), insa tot nu suportam sa stau azi intre 4 pereti, in ciuda atmosferei propice,

Am decis sa ma retrag iar la Restaurantul Rosenau, unde de data asta chiar am exagerat. Am stat efectiv tot programul acolo, nu mai putin de 6 ore! Si doar pe 3 beri, efectiv, nu stiu cum de am baut asa de incet, insa mi-am impus sa mananc si in Promenada astazi, astfel incat am pastrat loc pentru asta. 

Din pacate, am prins si 2 inmormantari, atmosfera deloc placuta, iar eu am tot iesit la tigara pentru ca ma simteam intrus, neapartenent cu acel eveniment sau cu starea de spirit generala de acolo, desi in unele emotii puteam gasi o anumita similaritate, si eu purtam "doliu" dupa ultimele evenimente din viata mea. Am putut sa ma transpun si sa scriu ceva metaforic legat de asta (numarul de poezii tot crestea cu tot felul de evenimente la care asistam sau eram prins cu/fara voia mea, OK, so be it), iar in final de program am fugit val vartej sa imi las lucrurile, sa imi iau chitara si sa ii dau spre Promenada. 

Zis si facut. Cancerul de afara ma facea sa fiu putin sceptic in legatura cu posibilitatea de a canta la foisor, insa am spus sa incerc, sa vad ce va iesi din asta. Am dorit putina intimitate, si am tot stat dupa oamenii in trecere sa mearga odata in treburile lor, iar cat am asteptat, am prins un apus de poveste... 

Din pacate, uitandu-ma prin poze, nu am reusit sa surprind "magia" si emotiile transmise de aceasta stare, acest ciclu natural dar atat de uimitor. 

Privind in urma, acum mai multe luni, intr-o zi de Aprilie, pe 30, am surprins un astfel de moment cu cineva special, iar iubirea s-a construit atunci, in acea sarbatoare de Sabat.

Ma asteptam ca atatea lucruri sa ma urmareasca inca, si da, va trebui sa traiesc cu ele (sper ca nu doar eu, insa cel putin eu le resimt din plin acum). 

Ideea cu chitara a fost un fiasco, intrucat era mult prea frig sa mai stau sa cant ceva mai mult de cateva minute, si am apucat sa schimb cateva vorbe cu Andy la telefon, el fiind la cetate, ca poate ne vedem mai tarziu si la fata. Am incercat sa halesc in Promenada Sissi, insa era full, astfel incat m-am dat batut si am spus ca tot la Rosenau voi merge. Inghetat de frig, am prins si cel mai prost loc, de langa usa, unde toata lumea ce mergea la tigara imi oferea cate o portie de vant si frig, iar ciorba de fasole cu afumatura pentru care optasem era... mda, avea un gust dulceag de la un anumit condiment ce ii conferea un gust mai intepat. 

M-am retras curand in camera, si am mai prins putin din meciul Craiova- CFR Cluj, scor final 2-0, cand am si adormit. Avea sa fie ultima noapte petrecuta la Rosenau, insa de simtit mai bine, chiar nu ma simteam mai OK inca.

IV. Viata e frumoasa cand o vezi din pat

 "Asta este dedicata fapturii tale,

Despre cum te vei plimba in lumea asta mare,

Despre cum o sa-ti cauti locul in Univers

Ca eu nu am fost destul, m-ai lasat din mers"

Inca o zi "proaspata" in Rasnov (10 Februarie 2023). Fata de prima zi cand am venit aici, acum macar aveam cunostinte noi, grupul de figuri comune crestea. 

Fixist categoric, mi-am repetat siesta, si anume vizita la 5 To Go pentru cafelootsa uzuala. De data asta in schimb am preferat sa schimb placa, "am prins mai mult tupeu" si am ramas in interior sa imi savurez cafeaua. Langa masa mea, vreo 4-5 fete lucrau de zor la cine stie ce proiect pentru "Cel mai bun liceu din Rasnov!" (e si singurul de altfel, concurenta asta), iar eu am mai citit cateva poezii din cartea lui Ion Buzu. Frumos lucrata partea cu "Lui Marx ii placea sa se imbete", ar fi mers de minune o betie acum. Eu, gandind astea cu cafeaua mea Mr. Big si sirop de Hazelnut (foarte etic, Alex, ce pot spune).

Plecand de acolo dupa cafea, chiar ma gandeam ce as putea face azi, aveam atatea franturi de idei dar niciuna practica in adevaratul sens al cuvantului intrucat timpul era limitat (fuck sake cu munca mea, chiar puteam sa profit la maxim de aceasta saptamana daca nu eram conditionat sa fiu la 11 cu laptopul in brate, dar Batman concediu de la Job #2.)

Tot invartindu-ma pe acolo, am prins probabil cea mai expresiva fotografie a zilei, una care descria Rasnovul in general dupa cum spunea si raposata, dar si acea zi atat de inghetata...

Nu m-am putut hotari pe care sa o las, astfel incat le-am postat pe ambele... Concret, avem un cer inghetat, un soare care se chinuie sa isi faca simtita prezenta, mult fum (dupa cum se simte si pe strazile Rasnovului, mult miros de lemn ars de la oamenii ce se incalzesc cu el), muntii impodobiti cu brazi falnici in departare... 

Privind melancolic si insetat la acel peisaj de poveste, m-am gandit ca ar trebui sa ajung la un Pepco si sa ma uit de manusi. Zis si facut. Cu Maps-ul in fata am mers, culmea ca era si aproape, undeva la 800 de metri, iar drumul drept. 

Din pacate, in Pepco nu aveau manusi. Din fericire, am gasit sosete cu Looney Tunes si tenisii aceia no name pe care ii gaseam inainte in Carrefour, deci nu am plecat cu mana goala. 

Imi facusem si un nou "amic" pe drum, o frumusete de catel al cuiva, pentru ca era foarte sperios si a fugit intr-o curte:

In drumul spre casa, am luat si un vibe nasol, am trecut pe langa o biserica unde am fost cu cineva in acea ZI cand am facut noapte alba (terminasem programul la 7, OT pana pe la 8, apoi la 9 am mers impreuna aici sa ne plimbam si pe dimineata in Rasnov, si stiu ca am si niste poze mai vechi, posibil din Noiembrie... ce am acum este cea recenta).

Aparent aceste lucruri ma vor urmari un timp, nu am ce face decat sa traiesc cu ele, sau, dupa cum s-ar spune, sa "tac si sa inghit"...

In drumul spre casa de la Pepco, mi-a atras atentia o piesa de teatru, ratata recent, pe care chiar ma gandeam sa o urmaresc zilele acestea daca am timp, numele era foarte puternic:

Ajuns in camera, ma "intercepteaza" cele 2 fete de ieri, Ana si Camy, daca stau la o tigara. Incepeam munca la 11, mai aveam vreo 15 minute, so why not? Dar referitor la ceea ce s-a intamplat dupa, nu ma mai simteam deloc o influenta proasta pentru oamenii din jurul meu, cum spunea raposata, sa ii duc la biblioteca si nu in baruri sau mai stiu eu unde. De ce? Pentru ca fetele au zis sa mergem la Superbet (eu am crezut tot timpul ca e o gluma, deci fie).

Si am murit efectiv de ras cand le-am vazut la pacanele, unde au "investit" cate 10 lei. 

Dupa aceasta isprava, eu m-am intors la Pub Rosenau, unde am stat in timpul programului cred ca vreo 3-4 ore, iar intr-o pauza am reusit sa scriu ceva in stilul "A fost o iarna grea", o poezie de care eram foarte mandru, chit ca are 9 ani de vechime. O voi lasa mai jos postata. De asemenea, am vazut alte animale impaiate la Rosenau, inclusiv un mistret:

Ca sa inchei povestea, ziua aceasta nu a mai fost asa de activa din punct de vedere al plimbarilor, Ana a venit sa imi tina companie pe la 17 si m-a trecut prin toata Discografia Florin Salam si tot ce era la Taraf, eu pe discografia Vank, apoi am fost la Pub sa mancam, insa tipul a inteles nu un pahar dar o carafa de vin (luata la pachet, logic). Iar eu stand pana pe la 22:30, in conditiile in care barul s-a inchis la 22, am iesit pe ritmuri de manele puse de oamenii din Rosenau ce incepusera petrecerea (Ow da, o zi plina de manele).

Viata e usoara?

Stau pe terasa și trag dintr-o țigară

Îmi imaginez ca viata e ușoară.

Aici... este frig afara.

-10 grade, vantul, adiere ușoară.

Fum după fum mintea îmi zboară

La tine, la noi, la ce aveam odinioară.

Acum umblu de nebun singur pe afara 

Îmi imaginez ca viata e ușoară.

M-am dat iar pe țigări

Sa rulez pe asa vreme, avantari 

Către necunoscut, cand tu m-ai avut în primăvara 

Atunci când credeam ca viata e ușoară.

Acum este frig, nu mai e primăvara

Nu mai stiu ce faci, stiu doar cu cine umbli pe afara

Nu o sa te mint, amintirea ta face sa doara

Poate pentru tine acum, viata chiar e ușoară.

Stau în Rosenau, la restaurant, și beau dintr-o bere

Ma mint singur, spun ca e-o plăcere

Tocmai ce am venit de afara, de la tigara,

Îmi repet în gând ca viata e ușoară.

Fumez de nebun în frig pe afara

Nu știu de ce, revii în minte triumfala

Pentru mine, tu ai fost cea ORIGINARA

În vremurile acelea "vechi" cand credeam ca viata e ușoară.

Nu doar eu, amândoi am făcut sa doară

Am făcut o utopie visul de asta-vara

Când te-am cerut de nevasta și nu doar intr-o doara

Când nu doar eu... amândoi am crezut ca viata e ușoară.

III. God complex sau The God?

"Am facut destule schimburi de energii,

Pacat ca nici azi n-ai inteles, sau nu ai vrut sa stii

Legatura noastra, iubirea de Sabat

Ce a aparut atunci cand te-am sarutat"

 Am crezut uneori ca sunt nebun. Nu am fost niciodata narcisist, poate usor egocentric, am considerat ca uneori e posibil sa am cateva God Complex-uri, sau prin ce faceam cu mintea mea, si cata nenorocire aduceam oamenilor ce mi-au gresit, poate sunt vreun God uitat pe acest Pamant. 

In fine, povestea de astazi va merge totusi pe 2 planuri.

Brasovul se situeaza la o altitudine de 538m fara de nivelul marii. Rasnovul in schimb se situeaza la o altitudine de 676m, explicand de ce pana si toamna imi tremurau "stixurile" la 18-19 prin Rasnov, iar cand ma intorceam in Brasov puteam sta pana pe la 22 si era mai cald decat aici.

Am trecut in revista aceste date geografice nu pentru ca am innebunit eu sau mi-am gresit vocatia, ci ca sa incerc doar sa imi explic de ce dracu' era asa de cancer la ora asta?! In ciuda faptului ca eram treaz de pe la 6-7, si am  preferat sa lenevesc in pat, sa mananc niste fasole batuta cu ceapa de la Mega Image (yummy, recomand), sa "beau", sau sa pretind ca beau 2 doze de Carlsberg, intrucat avute pe pervaz, cele 2 beri erau congelate efectiv, apoi s-au dezghetat pe covor (Ow da, a fost doar o tentativa de a-mi incepe ziua bine). 

Am lalait-o corespunzator, cum s-ar spune pe romaneste, pana in jur de 9:30, ca mai apoi sa ma decid sa ies din casa atunci cand soarele era deja pe cer (ii inteleg pe Robin and the Backstabbers, asa Soare cu dinti mai rar gasesti), si am inceput noile mele tabieturi, ca orice fixist autentic. Anume, 5 To Go pentru cafeaua de dimineata, iar de data asta chiar aveam de gand sa stau acolo, poate sa mai citesc din cartea lui Ion Buzu de poezii, sau sa mai scriu eu ceva.

Dupa cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ, nu am fost deloc surprins cand am vazut ca localul, ce cu o zi in urma era gol complet, astazi era arhiplin, efectiv, nu mai aveai un loc unde sa stai. Am cerut cu 3 shot-uri de cafea azi, intrucat simteam ca voi avea nevoie, apoi am spus ca o voi savura pe terasa de la intrarea in bar.

Cat asteptam sa mi se faca acea cafea, numita de proprietar Mr. Big (funny nume, m-a dus mereu cu gandul la acea marca de chiloti) nu am putut sa nu remarc 2 tipe ce stateau pe canapea, in dreptul meu, mai precis colantii aia de un albastru puternic ai uneia dintre ea. 

"Fata e deja imbracata de party, are haz ca tinem o petrecere mai incolo?" ma gandeam eu, total random. Doar aveam o camera dubla de hotel destul de libera, dar acestea doar la stadiul teoretic. Uitasem de forta atractiei si de ce poate sa faca mintea mea, asta voi exemplifica mai tarziu.

Cu cafeaua bauta si cu o ora inainte de munci (inca era 10), am decis sa ma plimb prin centru doar, si sa raman pe partea cu soarele (imi simteam fiarele de pe fata, pardon, pierce-urile destul de cancer, temperatura era undeva  la -17° totusi. In ciuda faptului ca rasaritul avusese deja loc, tot am reusit sa surprind cateva sfortari de ale soarelui de a se impune in fata copacilor din Rasnov, lupta incheiata nedecis totusi.

Trecand pe langa diferite centre, m-am oprit la o librarie-papetarie ca sa imi mai satisfac un moft: coli de scris, marker si creion HB, ca sa si desenez zilele astea, nu doar sa scriu, compun, cant, citesc, fotografiez. 

Zis si facut. Am avut ocazia sa testez si un bar ce imi facea cu ochiul de pe vremea "raposatei", desi pare carciuma aceea clasica, Cafe Pub Rustic se numeste, are acele preturi minuscul de mici la bere, 4 RON, 5 RON, 6 RON, eu am avut timp sa beau un vin fiert pe fuga, facut, citez, "la comanda", fiert pe aragaz la ibric in stilul clasic cu care bunicii nostri ne-au obisnuit. 

5 RON mi s-a parut un chilipir, iar cat am baut vinul fiert, in 10 minute pe repede inainte, am avut timp sa mai scriu cateva strofe la poezia mea despre cosmarul meu, acela de luat masa singur. In paralel, patronul localului, nederanjat de aceleasi lucruri ca si mine, savura un mic dejun copios la o masa goala, niste slana cu pita si salam. Nebanuite sunt caile... da.

Mai nebanuit e ce s-a intamplat ulterior. 

"Daca ea e persoana, tu vei fi raposata,

Cat ai comentat, si tu i-ai repetat fapta.

In final de relatie, ai ales sa fii un gunoi,

Cu tot arsenalul ce l-ai avut ai dat  in noi..."

Dupa cum spunea si raposata, "strainii sunt prieteni pe care inca nu i-ai cunoscut". As fi vrut initial sa "fac o aroganta" si sa dau comanda de niste mancare de la Promenada Sissi, de aia am scos si bani de la bancomatul BCR din centru, insa am preferat sa nu baricadez tocmai astazi in casa (astazi sau in oricare alta zi). Astfel incat am iesit iar la restaurantul Rosenau, am spus ca poate astazi incerc acea iahnie de fasole overpriced (ca sa iti faci o idee, la Promenada este 10 lei, la Rosenau este 25 de lei). Din nou, zis si facut. Am mers acolo, in restaurantul in care de cand sunt aici mai mereu bate vantul, erau doar 2 fete la ceva mese mai in fata, dar atat.

Am gandit putin rational treaba, am spus ca nu mai are rost sa stau prin frig si astazi daca Andy vrea sa repetam la chitara niste cantece, astfel incat am pus mana pe telefon si l-am sunat. Bajatul era in Las Vegas, pierdea banii pe care nu ii avea "la o cafea". Las Vegas e la 2 minute de Rosenau, avea si chitara cu el, "perfect" mi-am spus, si l-am chemat in Rosenau sa stam la o bere si eventual sa cantam dupa.

Pana a ajuns omul deja ne venisera berile, si cum a mea era pe jumatate kaput, am spus sa iesim la tigara. Cele 2 fete iesisera cu o secunda inaintea noastra, ca bam, sa imi atraga atentia perechea de colanti de culoarea azuriu, cei vazuti de dimineata la cafea. "WTF"mi-am spus, si cand sa iesim, fetele ne-au abordat pentru o discutie random doar de facut comunicare.

Judecand dupa carafa de vin de pe masa lor, si cele cateva sute de cuvinte pe minute pe care le scoateau,  imi puteam da seama ca erau cam pilite, dar eu cautau ganja si alte locuri de baut. Asta pentru ca, din discutie in discutie, sa ne trezim cu ele la masa noastra (ne-au dat teroare cu video-urile lor cand dansau random pe unde apucau) si o ora mai tarziu la mine in camera, eu cu Andy fiind pe filmul nostru cu chitarile si repetitia, iar fetele la TV cu Taraf-ul dat la maxim (da, erau cocalare :D). 

Da, exact duma ce ma amuza de dimineata, ca ar mere un party pana plec din Rasnov, nu credeam ca se va concretiza fix in aceeasi zi, cateva ore mai tarziu (tot vorbind de forta atractiei si de influentarea cursului uzual al evenimentelor- am I God?)

Evadand din rutina, am dat o tura pana la magazin pentru alte beri, apoi la China Shop-ul local, apoi o divergenta intre Andy si Camelia, una dintre tipe, soldata cu Unleashed Camy dandu-ne block amandurora pe Insta (ow da, fun stuff), culminand cu noi doi chitaristi in Jenaki's, unde am avut discutii deep (Andy mi-a spus ca prin cateva gesturi din zilele astea i-am castigat increderea totala, sa apelez la el de cate ori am nevoie) apoi la un sto pe seara, si somnul meu rapid de 21:30 azi (bat recorduri peste recorduri, doar e concediu, nu? ce pnm).

Din ce mai am de atins pe zilele ramase, clar trebuie sa prind un Rasarit de la Trambulina Valea Carbunarii, sa vizitez Biserica Evanghelica din Rasnov, ce imi facea serios cu ochiul azi, si poate la Cetate (o schimbare de poza de profil ar fi benefica), unde Andy o sa lucre maine, si poate ii fac o vizita dupa munci. Poate.

II. Sintetic, dar estetic

 "Dupa cum era iar de asteptat

Nici o saptamana n-a trecut si pac

A venit zapada iarasi in oras

Ca sa iti stearga urma, sa fii pe faras"

Prima zi oficiala in Rasnov! 

Bine, prima zi intreaga, astazi, 8 Februarie, intr-o zi de miercuri. Avand in vedere ca am renuntat si la film cu o seara in urma (chiar voiam sa urmaresc Dupa Dealuri, dar dupa 1h+ la telefon, doar de somn am mai fost in stare), ma trezisem chiar fresh si devreme. Mai erau aproape 3 ore pana sa incep munca, astfel incat am decis sa fac o plimbare. Stiam de un 5 To Go de cu o seara in urma, atunci cand mergeam spre hotel, astfel incat am decis sa iau o cafea de acolo. Am luat si aparatul de fotografiat, si m-am inarmat cu multa voie buna. 

Trebuie sa recunosc, super de treaba domnul de la cafea, super prietenos si vesel, chiar reusea sa iti transmita mult vibe pozitiv (un lucru de care chiar am nevoie ca de aer zilele acestea).

Dupa ce mi-am terminat rutina cu cafeloots, trebuia sa ma decid incotro sa o apuc. As fi mers spre trambuline, insa nu cred ca aveam suficient timp pentru asta iar decat sa fiu pe fuga si sa revin in trap saltat inapoi, mai bine pe altadata. 

Am decis repede sa ma rezum la Promenada, intrucat era un loc "magic", iar cum magia nu vine niciodata singura, pe drum a inceput si ninsoarea din povesti, atat de bogata si fara o atmosfera de cancer polar.

Natura boema ma astepta, cu niste peisaje desprinse parca din basme, sau din pastelurile lui Alecsandri, plina de un alb imaculat, fara tipenie de om prin jur, foisoarele asteptandu-ma tacute sa le calc pragul.

Ceea ce am si facut. Am imortalizat natura in cat mai multe poze pe aparat, si am avut o slabiciune pentru Copaci de Sticla de la Chester (aceea a fost piesa excursiei mele de dimineata, a mers pe repeat, era in asentiment cu atmosfera dar si cu starea mea de spirit).

"Dupa despartiri, dureri istovitoare

Ca sa spele totul venea o ninsoare..."

Ningea ca in povesti, zapada m-a insotit pe tot parcursul drumului meu din Promenada catre centrul orasului. Soarele era foarte timid si incerca sa isi croiasca loc printre norii de zapada, insa nu avea sanse de izbanda. Puteai ghici unde era raportandu-te la punctul luminos de pe cer, insa atat. 

Ajuns in sfarsit la hotel, logic ca nu aveam niciun chef de munca, catusi de putin (rareori am, sa fiu sincer, insa de data asta clar NU si NU). 

Ca sa imi omor timpul mai repede, am decis sa fac o vizita la restaurantul hotelului, ma uitasem peste meniu si chiar aveau o multime de lucruri interesante si la preturi bune (ulterior am vazut ca acele preturi posibil sa fi fost de 2019-2020, acum erau aproape duble :D).  Ironic ca am stat de zeci de ori cu fosta mea iubita aici, si niciodata nu ne-am gandit sa mergem la restaurantul Rosenau, noi preferam Jenaki's in general. 

Ca si feedback, este un local interesant, nu pe gustul meu chiar intrucat are un decor si atmosfera pur de Sergiana (muzica populara, decoruri specific taranesti, cu capete de cerbi sau piei de ursi, strachini si alta vesela tipic romaneasca).

Consider ca a fost o idee foarte buna sa plec din camera, as fi innebunit sa stau 6h in pat cu ochii pironiti pe un ecran de laptop. Timpul a trecut cumva repede, cu un sentiment placut, imediat fiind ora 17, aka ora de dezmat si ieseala. 

Intrebarea era de fapt unde sa ies? Aveam asa de multe variante dar asa de greu de realizat totodata (se lasa frigul afara, statea sa se insereze, Apusul era aproape- 17:26.)

Am iesit pe usa in jurul orei 17 totusi, si am mers in directia opusa Promenadei, adica spre Trambuline. 

Nu ma grabeam, nu aveam o tinta fixa, pluteam in deriva exact ca o barca intr-un ocean, si ma lasam dus de instinct. Catre ce? Nu stiu nici acum, sper doar ca nu catre autodistrugere din nou, chiar am vrut sa iau maxim din aceasta stare si sa obtin creativitate. Am reusit un cadru mai artistic cat investigam Casa de Cultura Rasnov si Ascensorul, doar stingandu-mi tigara si observand zapada:

Parea ca tigara mea, sau chistocul mai bine spus, a decis sa fie o balerina supla si sa poarte rochia de vaza pentru Lacul Lebedelor din seara asta. Ignorati calitatile nocive ale substantei din mana mea.

Cum mergeam eu pe drumul principal, am fost "lovit" de cateva amintiri atunci cand am trecut in dreptul strazii ce urca spre Cetate... 2016 cu Bibii, 31 Decembrie 2022, ultima zi oficiala cu EA, cand am fost la Cetate... ceva m-a tras pe acel drum, si am mers pe jos, chiar voiam sa prind cateva cadre de la Cetatea Rasnovului. 

Am mers tacut tot drumul, ce mi s-a parut infinit pana acolo, doar un alt drum de sosea care nu se mai termina vreodata.

O eternitate mai tarziu, am reusit sa ajung la destinatie. Surpriza! Totul era adormit. Toate standurile, candva pline de oameni, erau inchise, o liniste deplina, niciun fel de circulatie sau activitate de orice natura. Nu am avut ocazia sa vizitez un oras fantoma, insa feelingul cred ca ar fi fost acelasi resimtit de mine fix la fata locului.

"Super, acum ce fac?" ma gandeam eu, putin inghetat de vant si de temperaturile ridicol de scazute de la acea ora 17:30. 

Evrika! Era un singur local functional, Terasa Pe Vale, alt loc fantoma, unde doar ospatarul si sotia lui erau prezenti. Ea, la masa, el, la bar, in timp ce ingana piesele de la radio (atat de multa activitate avea, il pot intelege perfect). 

"Am lasat capul in jos, am cedat, am zis ca plec.

A fost ceva ce si acum regret.

Nu mai merg pentru 2 cafele, acum merg doar pentru un vin fiert..."

Am cerut un vin fiert, ca sa ma incalzesc putin. Nu mi-am putut stapani totusi curiozitatea si l-am intrebat despre tractorase si Cetatea (mi-a clarificat ca deocamdata e inchis, trebuie deszapezit drumul ca sa poate fi iar accesibil acel punct de interes). Fair enough. Am baut cel mai prost vin fiert acolo (hai poate nu cel mai, dar unul dintre cele mai meh bauturi, probabil doar pentru ca era vin sec si deloc dulce sau fructat), insa a avut efectul scontat, si anume combustie interna.

Apoi lungul drum spre casa. Chiar ma gandeam ce sa mai fac, nu as fi avut chef de Jenaki's iar, devenea prea obisnuinta, am spus ca poate voi incerca un loc nou sau voi descoperi chiar eu unul, de ce nu? 

Pe drum, pe aleea forestiera, peisaje mirobolante cu brazii falnici. Desi era frig, pentru acele cadre nu imi parea rau deloc ca venisem pana la mama naibii si am ramas si fara Cetate. EPIC, foarte linistitor, probabil ca natura are mereu raspunsuri pentru gandurile, problemele, dilemele noastre, ne ofera cateva elemente de peisagistica uimitoare ca sa vedem dincolo de norul dens de fum din viata noastra.

Stiu ca viata este frumoasa, probabil trebuie sa o si percepem asa pe cat de mult posibil. Oamenii sunt cei de cacat. Eu am fost si sunt de rahat, tu, cel ce citesti asta, esti de rahat, fosta mea e un gunoi de om, vezi? Toti poluam vibratia planetei prin atitudinile noastre.

Mergand spre casa pe o poteca de munte, prins ca intotdeauna in gandurile mele, am primit si  un cadou de la natura: un con de brad! Nu a cazut in fata mea, sa spun ca bradul mi l-a  dat instant, insa ninsese foarte mult in ziua respectiva iar conul era deasupra zapezii, foarte solitar. 

L-am luat recunoscator si mi-am continuat drumul. Acum pe efectul Placebo, cu conul in buzunar parca nici nu mai simteam frigul, iar drumul de intoarcere a fost extrem de scurt (era si de coborat pana la urma, deci da). 

Foarte multe activitati pentru o singura zi, nu? Dar stai asa, ca aventura nu se termina aici. Dupa ce am coborat, cand sa iau telefonul, am vazut un apel pierdut de la Andy. Sunandu-l inapoi, el ma chema la un bar pe Soseaua Branului la niste beri si cateva povesti. Zis si facut, atat ca acel local se inchidea, astfel incat ne-am reorientat spre locurile din centru, unde i-am dat lui Andy sa citeasca din poeziile mele scrise in ultimul timp. Si da, foarte obositor omu', il luau aburii de alcool si devenea greoi sa te intelegi cu el, dupa 2-3 beri in Jenaki's era deja avion. 

Astfel ca ziua s-a incheiat relativ cam in stilul serilor brasovene, cu niste pahare si somn devreme (era cam 22:30 cand m-am retras in lumea mea roz si pufoasa).

I. Calatoria spre Nicaieri

"Am nevoie de o pauza in toate

Poate asa voi fi ca inainte... poate"

Am avut un am groaznic pana acum. A inceput total cu stangul, apoi a continuat taras ca eventual sa fie un fiasco dintr-un capat in celalalt.  

Cand mi-am dat seama ca am nevoie de o evadare? Poate atunci cand am inceput sa scad in rezultate la munca, atunci cand viata personala a venit ca un MIG peste cea profesionala si a facut-o KO. Poate atunci cand mi-am dat seama ca mananc si dorm extrem de prost, ca sar peste mese si stau treaz cu noptile, sau atunci cand am sesizat ca sunt prins intr-o bucla repetitiva (cafea -> bere -> iesit in aceleasi puburi, cu aceiasi oameni -> acasa -> somn cateva ore si de la capat).

Daca ce mi-a rasturnat lumea cu susul in jos a fost un soc, ca sa trec peste aceasta faza va trebui sa imi ofer eu alte cateva socuri. 

Dupa un concediu luat in regim de urgenta, chiar mi-am dorit sa reproduc procesul de refacere al cuiva anume, si cu o pauza de la online (ma refer aici la Social Media). 

"Acum stau in Rasnov. In asteptare,

Am vrut sa repet intru totul procesul tau de recuperare,

Am vrut la Bergwald, dar era in renovare...

Am mers la Rosenau, am facut si rezervare"

Da, am scris super multe lucruri zilele acestea, am spus ca in ritmul asta inca o saptamana si imi lansez volum de poezii (nu este o gluma, chiar scriam si cate 5-6 lucruri pe zi in ultimul timp), insa cum spun si versurile, mi-am dorit enorm sa ajung la Bergwald, sa stau o saptamana uitat de lume, uitat de toate, doar eu, cu chitara mea, cu aparatul foto, cu cartile, cu filmele, sa stau doar sa scriu proza si versuri, cantece, sa compun, sa fotografiez diferite lucruri, sa am cea mai productiva saptamana si nu doar ca si coping mechanism, dar chiar sa fie una cu mari realizari. 

Cumva, eu nu am crezut si nu cred in coincidente, faptul ca iar ajungeam la Rosenau l-am luat asa cum a picat, incheiam un ciclu banuiesc (aici am dormit prima oara cu ea, prin Iulie, fix la Rosenau). 

"Excursia de regasire" nu a inceput deloc bine, si chiar ajunsesem sceptic daca nu imediat ce voi ajunge in Rasnov apar niste tigani si ma injunghie :D

De ce? In primul rand, ghinion maxim cu taxiurile, fie cu Uber, cu Bolt, am comandat prin telefon si mi s-au spus 2 minute. 2 minute ori 3 sau cum? Chiar si cu intarzierile lui, am fi ajuns OK daca taximetristul nu dorea sa ma lase fix in statia de taxiuri. Cand sa faca ocol garii din Brasov, bam! Pancarte peste tot, zona oprita. Iar atunci era 17:17. La 17:18 imi pleca trenul. Era cred doar a doua oara cand pierd un tren, dar urmatorul era intr-o ora, aveam si varianta bus desi uram sa ma tarasc cu atatea dupa mine prin busuri (trollerul, chitara pe umar, ghiozdanul plin si el, inclusiv avand si aparatul foto), iar intre busul de Bartolomeu si cel de Rasnov era o diferenta de cateva minute, aka riscul prea mare. In al doilea rand, alt incident dubios, o femeie descreierata a inceput sa scuipe si sa tipe ca sa ma uit pe unde merg (desi eu eram la 5 metri distanta, nu stiu, probabil ochelarii ei aveau zoom X25), cumva perceput ca alt semn ca poate ar trebui sa fac cale intoarsa. Am evaluat optiunile, nu mai suportam o saptamana degeaba acasa, sincer, mi-as fi pierdut mintile, trebuia sa imi continui calatoria, acestea erau doar teste, nu piedici veritabile.

Cu o ora in fata in le gare du Brasov si cu abandonul ideei de a merge in celalalt capat al orasului, am decis sa ma rasfat putin. Un Coffee To Go cu aroma de Gingerbread Late, niste tigari, niste muzica in casti, doar cativa tiganusi mi-au tot stricat taichi-ul pentru ca veneau sa imi ceara foc la fiecare chistoc de tigara pe care il gaseau pe jos. 

Aproape inghetasem cand trenul dinspre Zarnesti a fost anuntat. Mare a fost bucuria mea cand am vazut ca a venit in jur de 18, 18:10, desi el pleca la 18:26 din Brasov (eu ajungeam la si 50 conform biletului). Am si renuntat la tigara de dinainte de plecare, obicei destul de repetitiv, mai ales dupa ce m-am instalat confortabil la caldura din tren.

Pe drum, am fost destul de prins in gandurile mele. Overthinker din fire, am tot rumegat optiunile... daca voi ceda? Daca ma voi intoarce mai rau decat am plecat? Slab indoielnic totusi, am fost super needy dupa oameni si conversatii interminabile telefonice, dupa o pauza in toate, trebuie sa fiu mai stapan pe mine, si mai impacat doar cu mine. TREBUIE. Eu nu sunt ca ea, ce a spus ca poate sa co-existe si singura (de aia era pe Tinder dupa 2-3 zile, in relatie dupa o saptamana si jumatate, sigur).

Ajungand asa de tarziu la Rosenau, in jur de 19, totul a fost cam pierdut pe ziua aceea. Nu tu poze, nu tu cantat, nu tu scris, nu tu citit, nici macar film (Octavian s-a gandit sa ma sune spre seara si sa ma tine 1h30' la telefon pana a trebuit sa pun punct ca sa dorm).

Am trecut din nou prin experienta mea "horror", cinatul singur, despre care si acum am un puternic sentiment de dezgust si mila. Da, tot este urat, tot nu imi place, si totusi saptamana asta tot voi trece prin asta, iar si iar...

In final, am admirat luminile de pe veranda Jenaki's, m-am uitat la natura moarta... unde asta-vara am venit aici impreuna pentru prima data si am dat peste Bita, Alex si Sasicu. Unde am fost un cuplu logodit si ne-am comportat ca atare... Unde mi-ai spus in treacat ca ma iubesti, si ma doresti mult... Unde am avut si dispute, si impacari, si vise. Cumva, a fost unul din locurile noastre de suflet, unde chiar am fost amandoi "acasa"...

Ce inseamna cu adevarat "viata"

Ce pot sa spun... A trecut mult timp de cand nu am mai scris pe acest blog... Am avut foarte multe experiente de viata, am cunoscut ce inseamna fericirea, tristetea, durerea, viata, intr-un cuvant. Moartea sa isi vada de treaba ei ^^

In acesti ultimi doi ani multe s-au intamplat... am plans de fericire, am fost implinit, am plans de tristete, am cunoscut durerea, am invatat ce inseamna sa pierzi pe cineva... Am invatat din greselile mele, si cred ca sunt un alt om.

Din pacate, lucrurile care te maturizeaza si care te fac sa devii un om mai bun mereu costa...

Am neglijat, suparat, dezamagit, intristat, afectat, raniti si pierdut persoana care poate conta cel mai mult pentru mine... iar in aroganta mea notorie, nu mi-am dat seama de asta si am continuat sa il iau pe "nu" in brate... 

Sunt unele momente in viata cand tocmai atunci toata iubirea, compasiunea si nevoia fata de o persoana ies la iveala... pentru a te salva sau a te distruge... Acum depinde de situatie. Au fost nevoie de 7 zile in care sa nu ne vedem si alte 8 in care sa nu vorbim deloc (dar sa ii urmaresc fiecare miscare pe Whatsup sau Tumblr, doar pentru a sti ce gandeste... ce mai face, cum se simte...), pentru a ma intoarce de unde am plecat, insa de aceasta data in genunchi... Cersind indurare. Nu eram demn nici de ea, si totusi, intrand benevol in viata cuiva, trebuie sa realizezi riscurile... risti sa strici fericirea subreda si a celuilalt (chiar in cazul in care tu esti deja o cauza pierduta). Uitandu-ma in urma, imi dau seama ce neghiob am fost pana acum, cum am putut sa las sa imi treaca prin fata ochilor toata fericirea ultimilor ani, si cea mai mare parte a sufletului meu... Nu inteleg cat de incapatanat poti sa fii sa ai ceva cu un local precum "Starbucks", sa alegi alte lucruri inutile drept prioritare, lucruri materiale, fara suflet, in defavoarea persoanei care ar trebui sa primeasca toata atentia ta, pana si pentru simplul fapt ca a ales sa stea cu tine, sa paraseasca locul cald de acasa pentru a fi pe drumuri... doar pentru a te vedea pe tine. 

Iar tu... tu nu ai stiut sa faci ce trebuia in momentele-cheie... meriti sa platesti... si acum esti in timpul savarsirii pedepsei, la Penitenciarul de Maxima Securitate Viata, condamnat pentru frangere a sentimentelor. Durata nu este inca bine delimitata... aici intervine sansa (viata si circumstantele)... daca mai intervine si conduita adecvata, cunoscuta sub numele de buna partare (exemplara, sau aproape de perfectiune, in cazul nostru), cred ca putem primi luni bune, sau chiar ani, depinde de situatii. Speram in ce e mai bun.

Eu personal... daca as fi postat ieri sau acum cateva zile, nu cred ca era bine... ar fi fost un mesaj cu scuze fata de toti cei pe care i-am ranit... 

Dar azi. E azi. De azi, mi-am promis sa lupt pentru ceea ce imi doresc. Sa ma schimb ca om, sa am mai multa grija de mine, sa pretuiesc fiecare moment cu persoana pe care vreau sa o vad non-stop in viata mea, si de care am nevoie alaturi, doar ca sa imi pot vedea viitorul linistit... Si cu planurile facute acum mai bine de un an in urma realizate... de la primul, si pana la ultimul... Multe s-au spus... multe cupluri s-au mai destramat de atunci, insa se pare ca viata a mers inainte... Si e de apreciat, pentru ca nu mereu o face.

Revenind la ale noastre... o sa fiu decis sa o astept... si stiu ca nu voi gasi pe nimeni, o gasesc in orice figura comuna, orice loc, orice amintire... la fel de veridica precum totul s-ar fi intamplat ieri... Iar acea  persoana... EA... e atat de infipta in pielea mea, incat, si daca ar fi sa o smulg cu totul de pe carne... tot ar ramane acolo...

Disclaimer: postarea era scrisa acum cateva zile... cand ultimele mele ganduri bune se luptau cu morile de vant...